DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Sunt și ambițioși: două autoutilitare ale MAI au distrus, pe rând, noua fântână arteziană din Satu Mare / FOTO-VIDEO

autoutilitara MAI fantana

Două autoutilitare ale Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au distrus, sâmbătă, noua fântână arteziană construită pe platoul Pieței 25 Octombrie din Satu Mare, după ce au trecut, din greșeală, peste ea, anunță Mediafax.

Potrivit Prefecturii Satu Mare, incidentul s-a petrecut pe platoul Pieței 25 octombrie din municipiu.

Două autoutilitare aparținând MAI, un microbus al Direcției Generale de Comunicații și Tehnologia Informației implicat în operațiunea de mutare a sistemelor informatice ale Instituției Prefectului, și o autoutilitară de descarcerare aparținând ISU Satu Mare, au intrat pe suprafața noii fântâni arteziene de pe platou, iar fântâna arteziană a cedat.

Ambele echipaje se aflau în misiune, informează Prefectura.

Potrivit sursei citate, pagubele produse vor fi acoperite iar refacerea obiectivului afectat se va realiza în cel mai scurt timp.

Fântâna arteziană din centrul municipiului Satu Mare a fost modernizată de curând, în cadrul unui proiect care vizează reabilitarea întregii zone centrale.

content-image

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.