Abandonul şcolar se poate reduce prin programele after school, care trebuie să se extindă la nivel naţional, a declarat, marţi, vicepremierul Kelemen Hunor, la lansarea studiului "România cu un singur chip - partea a doua", organizat de Ambasada Sustenabilităţii în România, în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, potrivit Agerpres.
"Suntem convinşi că prin programele after school se poate reduce abandonul şcolar. Dacă ai redus abandonul şcolar măcar în prima perioadă, de la clasa începătoare până la clasa a patra, a cincea, ai şansa să menţii copiii în şcoală. Dacă abandonul începe în clasa întâi, a doua, a treia, sigur că e greu să opreşti abandonul şcolar. De aceea, noi am propus ca programele after school la nivel naţional să se extindă, dar nu se poate face într-un singur an, nici măcar în doi ani. Noi credem că în termen de trei - patru ani se poate atinge această ţintă, cu un efort uriaş", a spus Kelemen Hunor, la evenimentul care a avut loc la Palatul Parlamentului.
În opinia sa, România se află "într-un dezastru" având în vedere decalajele între mediul rural şi cel urban, abandonul şcolar şi accesul la sănătate, la energie "curată", "accesibilă la un preţ bun pentru fiecare om".
"Când vorbim de educaţie, am făcut un calcul şi mi-am dat seama că noi, în 32 de ani, am avut vreo şase legi ale Educaţiei. Cum poţi să ai o Educaţie coerentă, eficientă şi bună când schimbi din cinci în cinci ani Legea Educaţiei? Fără o Educaţie coerentă, bună, e greu să vorbeşti despre o societate bună şi e greu să vorbeşti despre schimbarea mentalităţii, fiindcă dezvoltarea durabilă înseamnă şi schimbarea mentalităţii la nivel de societate", a subliniat liderul UDMR.
Suntem convinşi că prin programele after school se poate reduce abandonul şcolar, afirmă Hunor
București
8°C
Articole Similare

42
Horoscopul zilei de 1 aprilie 2026. Leii au o zi în care vor să fie observați. Află ce se întâmplă cu zodia ta
42

1.774
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.774

2.080
Record de viteză pe o cale ferată din România: Trenul care a 'zburat' pe un tronson cheie
2.080

2.081
Bărbat reținut după ce ar fi siluit o fetiță timp de 5 ani, a bătut-o și i-a obligat fratele să asiste la atrocități
2.081

99
Cruzime fără margini: L-au bătut până a paralizat. Un câine a fost biciuit de stăpâni, în timp ce era ținut legat
99

5.518
FOTO Dezvăluiri în cazul fetițelor găsite în viață: Ce spune eroul din pădure despre cum le-a găsit pe Rebeca și Melisa
5.518

1.447
VIDEO Pleacă sau nu Ilie Bolojan din fruntea Guvernului? Prim scenariu pentru înlocuirea premierului: 'Teoretic, Grindeanu'
1.447

3.261
'Mercenarul' Horațiu Potra, mutare strategică în fața procurorilor: Audieri-maraton în dosarele Congo și „subversiv”
3.261

122
VIDEO Scenă incredibilă pe DJ 208 C, în Botoșani: bărbat scos cu forța din mașină de polițiști. Care a fost motivul
122

105
Vacanțe cu tratament pentru zeci de mii de români: 114.000 de bilete balneare pregătite pentru 2026
105

182
Clipe de coșmar într-un autocar plin cu elevi: O fată a fost aruncată din mers, într-o curbă, după ce a apăsat din greșeală butonul de urgență
182

7.011
Se lărgește cea mai circulată autostradă din România: Este prima autostradă construită vreodată în țara noastră și de acum va avea trei benzi
7.011

2.963
VIDEO De la altar la închisoare: Fost preot, trimis după gratii după ce a sedus și abuzat un băiat de 14 ani
2.963
















Comentează