Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Suntem în ţara în care oamenii sunt mai puțin importanți decât animalele sălbatice' - Un urs a ajuns în parcarea unui spital (Video)

urs violent

Un urs a fost surprins în noaptea de joi spre vineri foarte aproape de parcarea unui spital din judeţul Buzău. Animalul sălbatic a fost filmat alergând pe marginea drumului, într-o zonă cu trafic.

Ursul a fost văzut noaptea trecută în timp ce alerga pe marginea drumului, în apropierea parcării secţiei de la Ojasca a Spitalului de Neuropsihiatrie de la Săpoca, notează news.ro.

Animalul a fost surprins de un şofer care l-a filmat din autoturism.

Revolta primarului

Ulterior, primarul comunei Unguriu, Ciprian Tirizică, a postat pe Facebook un anunţ prin care avertizează populaţia să rămână în case: „Important! In aceasta noapte , in preajma orelor 1,00- 1,30 a fost sesizată prezenţa unui urs în satul Ojasca , zona SMA- Blocuri-parcare salariaţi Sectia Ojasca (conform imaginilor ataşate) şi probabil s-a ascuns in zona alăturată satului. Am rugămintea sa tratati cu seriozitate informaţia şi sa evitaţi deplasările in zonele alăturate satelor Unguriu şi Ojasca, unde vizitaţi recoltele de prune/mere şi alte fructe şi legume, deoarece ursul este un animal extrem de periculos !”.

„Din păcate, suntem în ţara in care oamenii sunt mai putin importanti decat animalele salbatice! În astfel de situaţii, în orice ţară civilizată, ursul era împuşcat pe loc, fără vreo aprobare pentru care trebuie să alergi şi astepţi săptămâni intregi! Personal, eu sunt de acord să fie împuşcat imediat cum apare în zonele locuibile sau în apropiere de aceste zone şi deja fac demersuri în acest sens ! Dacă o vom ţine aşa, fara legislatie fermă, într-un an vom avea exemplarul de urs de Câmpia Bărăganului sau ursul de Marea Neagră ce aleargă turiştii pe plajele de pe litoral! ... Nu mai punem la socotealaă victimele umane, pagubele şi costurile cu acest dans cu relocarea urşilor, adică a problemelor făcute de aceştia”, a scris apoi primarul pe Facebook.

Atacuri repetate în Buzău

În ultima vreme, în judeţul Buzău, au fost semnalate numeroase atacuri ale urşilor, care au intrat în gospodării, provocănd stricăciuni şi ucigând animalele.

De multe ori, localnicii s-au plâns că le este frică să mai iasă din curţi, odată cu lăsarea serii, şi chiar să-şi lase copiii să plece dimineaţă la şcoala.

Conform raportărilor, în ultimele 6 luni, la nivelul judeţului Buzău, s-au înregistrat aproximativ 100 de semnalări ale urşilor în imediată apropiere a gospodăriilor sau chiar în gospodăriile oamenilor, reclamaţiile fiind concentrate din 26 de sate şi comune. Potrivit evaluărilor, animalele sălbatice au provocat pagube de peste 200.000 de lei şi uciderea a sute de animale domestice.

Autorităţile locale atrag atenţia, totodată, că atacurile urşilor afecteaza inclusiv turismul local.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.