Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Supărare mare la USR, după ce li s-a respins sesizarea la CCR: 'Visul lui Marcel Ciolacu este împlinit de judecătorii CCR'

drula ccr

USR anunţă miercuri că va depune o moţiune simplă împotriva ministrului Finanţelor, Marcel Boloş, după decizia CCR prin care a declarat constituţional pachetul de măsuri fiscal-bugetare şi a respins sesizarea Opoziţiei.

„Marcel Ciolacu crește taxele românilor cu mâna CCR”, potrivit unui comunicat de presă. USR anunță că va depune moțiune simplă împotriva ministrului Finanțelor.

„Curtea Constituțională a României (CCR) a luat o decizie nedreaptă, care permite creșterea taxelor pentru români, în timp ce pensiile speciale rămân neatinse. Această decizie reflectă încă o dată modul în care Marcel Ciolacu pune interesele politice mai presus de bunăstarea românilor”, potrivit unui comunicat de presă.

USR anunță că va depune o moțiune simplă împotriva ministrului Finanțelor, Marcel Boloș, „omul care a permis ca România să ajungă pe marginea prăpastiei economice”.

Tunurile pe președintele CCR

„Este inacceptabil să crești taxele pentru români, în timp ce sunt păstrate pensiile speciale. Visul lui Marcel Ciolacu este împlinit de judecătorii CCR numiți de PSD și PNL. Este un atac la veniturile oamenilor care muncesc cinstit, totul pentru a finanța clientela lor de partid, pensiile speciale și șpăgile baronilor PSD-PNL. Am prezentat Curții Constituționale zeci de pagini de argumente privind neconstituționalitatea creșterii taxelor, recunoscute chiar de Ministerul Justiției. Cu toate acestea, Marian Enache, președintele CCR și fost parlamentar PSD, a propus respingerea sesizării noastre, iar ceilalți judecători l-au urmat. Este un exemplu clar de politizare și ignorare a drepturilor românilor”, afirmă liderul USR, Cătălin Drulă.

El afirmă că moțiunea împotriva lui Marcel Boloș „este un semnal de alarmă față de politica fiscală a acestei guvernări”.

„Marcel Boloș este pionul PNL cu care Ciolacu duce România în faliment economic”, a conchis președintele USR.

Curtea Constituțională a respins miercuri sesizarea USR și a Forței Dreptei. Astfel, noile măsuri fiscale propuse de Guvern pot intra în vigoare după ce legea este promulgată de președintele Klaus Iohannis.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.