Super-gripa care face ravagii în Europa, confirmată în România. Simptome, riscuri și prevenție - Ce spun specialiștii de la 'Matei Balș'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 15-12-2025 14:00

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) a confirmat prezența în România a unei noi tulpini de gripă, A(H3N2) – subclasa K, aceeași variantă care a provocat o creștere rapidă a îmbolnăvirilor în mai multe țări europene. Specialiștii avertizează că sezonul gripal a debutat mai devreme și este mai agresiv comparativ cu anii anteriori.

Potrivit datelor oficiale, în săptămâna 49 din 2025 au fost raportate 3.018 cazuri de gripă clinică, dublu față de săptămâna precedentă. Primele rezultate de secvențiere au fost transmise de Institutul Cantacuzino către INSP.

Medicii avertizează: presiune tot mai mare pe spitale

Managerul Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, medicul Adrian Marinescu, atrage atenția asupra intensificării cazurilor și a presiunii crescute asupra sistemului sanitar.

„Eficiența vaccinării va putea fi evaluată abia la finalul sezonului. Deocamdată, știm că pacienții prezintă o paletă largă de forme clinice, iar persoanele în vârstă sau cu boli cronice sunt cele mai expuse riscului de complicații”, a spus medicul la B1 Tv.

La „Matei Balș”, numărul prezentărilor la camera de gardă a crescut semnificativ.

„În momentul de față avem peste 50 de prezentări în 24 de ore, majoritatea pentru infecții respiratorii acute, dar în principal pentru gripă”, a anunțat acesta.

Cum se diferențiază gripa de o viroză obișnuită

Medicii subliniază că gripa are un debut mult mai brusc și o severitate mai mare decât virozele respiratorii comune.

„Gripa este boala care te pune la pat foarte repede, în mai puțin de 24 de ore. Durerile musculare și articulare sunt intense, ai senzația că ai fost bătut, iar starea generală se alterează rapid”, a explicat Marinescu.

Potrivit Centrului European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC), riscul este considerat moderat pentru populația generală, dar ridicat pentru:

  • persoanele peste 65 de ani;

  • pacienții cu boli cronice;

  • gravide;

  • persoanele imunodeprimate;

  • rezidenții centrelor de îngrijire.

Vaccinarea rămâne esențială

INSP subliniază că vaccinul antigripal rămâne un instrument vital pentru prevenirea formelor severe de boală, chiar și în contextul noii tulpini A(H3N2).

Medicii recomandă vaccinarea în special pentru grupele vulnerabile, alături de măsurile clasice de prevenție.

Adrian Marinescu avertizează că tratamentul antiviral trebuie administrat responsabil.

„Complicațiile sunt în primul rând pulmonare, dar gripa poate afecta întregul organism, ducând la infecții generalizate.” „Antiviralul poate schimba evoluția bolii dacă este administrat la timp”, a spus acesta.

Adrian Marinescu precizează că nu se discută despre măsuri suplimentare sau restricții noi.

„Nu există restricții și nu vorbim de obligativități noi. Masca în spital a fost obligatorie dintotdeauna. Nu inventăm roata. Vorbim de măsuri de bază, cunoscute de toată lumea”, a conchis acesta.

Măsuri simple pentru prevenirea gripei

Medicii recomandă:

  • spălat frecvent pe mâini;

  • respectarea etichetei respiratorii;

  • evitarea aglomerațiilor;

  • vaccinarea antigripală;

  • prezentarea la medic la apariția simptomelor severe.

Autoritățile sanitare monitorizează în continuare evoluția sezonului gripal, în contextul circulației noii tulpini A(H3N2) subclasa K.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri