Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Suporterii ASU Politehnica Timişoara trag un semnal de alarmă în privința oamenilor străzii

Captura foto Youtube.com Opinia Timisoarei
Fani ASU Politehnica Timişoara

Zeci de suporteri ai echipei de fotbal ASU Politehnica Timişoara, dar şi simpli timişoreni, printre care alpinistul Horia Colibăşanu, au petrecut o noapte sub cerul liber pentru a sensibiliza autorităţile să se implice mai mult în problemele cu care se confruntă oamenii străzii, informează News.ro.

Suporterii timişoreni cărora li s-a alăturat alpinistul Horia Colibăşanu, şi-au petrecut noaptea de vineri spre sâmbătă lângă Stadionul Ştiinţa din municipiu. Prin această acţiune ei au dorit să tragă un semnal de alarmă în privinţa problemelor cu care se confruntă oamenii străzii în timpul iernii şi pentru a determina autorităţile să se implice mai mult în găsirea de adăposturi.

„Oamenii aceştia au nevoie de noi. Trebuie doar noi să ne întoarcem către ei să le oferim o şansă pentru că altfel se pierd. Ei sunt într-o stare în care nu îşi pot reveni singuri”, au transmis suporterii.

Participanţii la acţiunea ”O noapte sub cerul liber” au aprins un foc de tabară, au adus ceai cald şi au pregătit un ceaun.

Pe un ecran au fost proiectate imagini din expediţiile lui Horia Colibăşanu şi au ascultat muzică.

Citește și: Accident CUMPLIT: Un mort şi trei răniţi, după ce o mașină a căzut într-o râpă. Pompierii au intervenit cu un ELICOPTER

Alpinistul, care a cucerit Everestul fără oxigen suplimentar, care a înfruntat geruri cumplite, a susţinut acţiunea suporterilor spunând că pentru a simţi ceea ce îndură cei fără adăpost fiecare ar trebui măcar o dată în viaţă să doarmă sub cerul liber.

„Consider că oamenii fără adăpost necesită o a doua şansă, necesită sprijinul comunităţii şi cred că dacă putem face mai mulţi oameni să îşi dea seama cât de rău este să nu ai adăpost în zilele friguroase, îi putem ajuta şi cred că o bună parte dintre noi nu ne dăm seama cum e să dormi afara cand e frig. Eu mai fac asta din când în când”, a spus Horia Colibăşanu.

La Timişoara funcţionează două adăposturi de noapte pentru oamenii străzii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.