Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Suporterii dinamoviști cer să fie prezenți la negocierile cu spaniolii care vor să cumpere clubul

Peluza Cătălin Hîldan a precizat, miercuri, pe pagina sa de Facebook, că spaniolii care negociază preluarea FC Dinamo sunt la Bucureşti şi că reprezentanţii suporterilor nu au fost invitaţi la discuţii. Suporterii au precizat că îşi doresc respectarea unui memorandum semnat între ProgramDDB şi FC Dinamo, conform căruia clubul îşi asumă obligaţia de a nu negocia cu terţi fără ca boardul DDB să fie informat notează News.ro.

“Câteva precizări cu privire la vizita spaniolilor la Bucureşti:

1. Confirmăm faptul că spaniolii care duc tratative pentru preluarea clubului se află astăzi la Bucureşti.

2. Reprezentanţii suporterilor nu au fost invitaţi la discuţii în această ocazie, la fel cum nu au fost invitaţi nici cu ocazia vizitei precedente.

3. Din partea noastră li s-a transmis în repetate rânduri, pe toate căile, începând de acum două luni, pe toate căile că ne dorim să îi cunoaştem şi să avem un dialog.

4. Între ProgramDDB şi FC Dinamo 1948 a fost semnat un memorandum prin care clubul îşi asumă obligaţia de a nu negocia cu terţi, fără ca boardul DDB să fie informat.

Nu am activat clauzele acestui memorandum, pentru a nu bloca discuţiile cu alţi investitori, care pot fi o soluţie benefică pentru Dinamo.

Dar dorim să fie respectat acest memorandum înainte de a se lua decizii importante pentru viitorul clubului.

5. După cum aţi văzut, încercăm să vă ţinem la curent cu tot ce se întâmplă important în viaţă Clubului Dinamo.

Întrucât nu am avut ocazia să îi cunoaştem, nu vă putem spune prea multe despre ei.

6. Am ţinut să facem aceste precizări, pentru ca, în cazul unui eşec al negocierilor dintre Ionuţ Negoiţă şi grupul spaniol, să nu se acrediteze ideea că suporterii au avut vreun amestec.

7. Vă reamintim că poziţia afirmată în mod public de către noi este de deschidere faţă de orice investitor serios, care ne va prezenta un proiect prin care se urmăreşte performanţa.

8. Considerăm că în perioada aceasta, cel mai important capital al lui Dinamo sunt suporterii.

De aceea, credem că trebuie să se ţină cont de ei, indiferent dacă sunt acţionari sau nu, dar cu atât mai mult cu cât aceştia deţin o parte importantă din club, iar Dinamo încă există datorită lor.

9. Am fi bucuroşi să se materializeze această tranzacţie, doar în măsura în care aceste persoane îşi vor arăta în mod cât se poate de transparent bunele intenţii şi capacitatea de a investi în FC Dinamo 1948.

Vă mulţimim tuturor pentru încredere şi vă asigurăm că singurul nostru interes este BINELE LUI DINAMO.

Proiectul Socios continuă, indiferent de deznodământul acestor negocieri.

Înscrie-te şi tu aici: www.programddb.ro

Costul cotizaţiei este de 48€/an cu posibilitatea de a plăti în 6 rate, adică 8€ (40 lei) la fiecare două luni”, este mesajul pe pe pagina Peluza Cătălin Hîldan-Dinamo.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.