Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SURPRIZĂ - Legea care-i obligă pe copii să-și întrețină părinții ar putea să fie RETRASĂ din Parlament

familie

Deputatul PSD Dumitru Gherman, inițiatorul legii care spune că părinții, bunicii sau străbunicii trebuie să fie susținuți financiar de copii, dacă au nevoie, și că în caz contrar riscă închisoarea, spune ca proiectul său ar putea să fie retras din Parlament.

Gherman a zis că dacă ceilalți colegi din PSD își retrag semnăturile și propun să se renunțe la proiect, atunci ia în calcul să renunțe la el.

Deputatul PSD a zic ca discreditarea proiectului „le face bine celor de la haștag rezist”.

„Una din ideile care a stat la baza propunerii legislative pe marginea careia se face mare valva de tip hastag rezist vine de la o declaratie a Consiliului UE ca fiind 2019 anul european al imbatranirii active si al solidaritatii intre geeneratii”, a mai zis Gherman la Antena 3.

grupe de seniori au identificat cazuri de abandon a parintilor in varsta. au uitat parintii care i-au crescut. a nu mai trece pe la ei, a nu le mai

Proiectul de lege privind "Recunoștința între generații" a fost depus la Senat de 74 de parlamentare PSD și ALDE, printre care și Niculae Bădălău, ministrul Economiei, în acesta precizându-se că părinții, bunicii sau străbunicii trebuie să fie susținuți financiar de copii, dacă au nevoie.

"Ne aflăm într-o lume în care normele morale se dovedesc a nu mai fi suficiente pentru a crea obligații reciproce între oameni, nici chiar între membrii aceleiași familii, dezumanizarea sub influența banilor, egoismul și lupta pentru dobândirea averilor create prin munca părinților și bunicilor, determinându-i pe tineri să uite că au și obligații, nu numai drepturi", se arată în expunerea de motive a inițiativei legislative.

Proiectul prevede obligația părinților de a-și întreține copiii și de a le asigura un trai decent și educația necesară. Totodată, documentul prevede obligația bunicilor de a-și întreține nepoții, acolo unde "nepoții minori, care necesită sprijin material, aflați în imposibilitatea întreținerii lor de către părinți au dreptul la întreținere de la bunici care dispun de mijloace suficiente.

Propiectul vine și cu o prevedere legată de părinți: "Obligațiile copiilor majori de a-și întreține părinții"

Proiect aici: https://www.senat.ro/legis/PDF/2019/19b338FG.pdf

La acest capitol se prevede:

- obligațiile de întreținere se referă exclusiv la persoanele din aceeași familie, cu grad de rudenie în linie dreaptă

- copiii majori apți de muncă sunt obligați să-și întrețină părinții inapți de muncă aflați în dificultate, necesitând sprijin material.

- dacă nu există un contract scris, ori testament, privind întreținerea părinților inapți de muncă, sau care se află în dificultate și necesită sprijin material, problema achitării pensiei de întreținere de către copiii majori se soluționează pe cale amiabilă între părți, apelarea la rezolvarea pe cale judecătorească fiind ultima soluție de urmat.

- cuantumul pensiei de întreținere se stabilește de către instanța judecătorească într-o sumă bănească fixă plătită lunar, ținându-se cont de starea materială și familială a părinților și a copiilor, precum și de alte împrejurări relevante.

-copiii ai căror părinți sunt decăzuți din drepturile părintești nu au obligația de întreținere a acestora

- în circumstanțe excepționale (boală gravă, handicap sever, mutilare sau altă formă de dezabilitate a părintelui) copiii majori pot fi obligați de către instanța judecătorească să participe la cheltuieli suplimentare generate de starea în care se află părintele.

Potrivit proiectului, cuantumul întreținerii datorate de copii pentru părinții lor, împreună cu întreținerea datorată altor persoane, îndrepătățite, potrivit legii, nu poate depăși o cincime din venitul net lunar al celui obligat astfel încât să nu fie periclitată situația materială a celor obligați să constribuie.

- părinții vitregi inapți de muncă, care necesită sprijin material, în imposbilitatea întreținerilor de către copiii lor firești majori apți de muncă, au dreptul la întreținere de la copiii vitregi majori apți de muncă care dispun de mijloace suficiente

Obligațiile se aplică și în cazul străbunicilor.

Legat de sancțiuni, se arată că "fapta unei persoane, care încalcă prevederile prezentei legi, referitoare la familie, costituie infracțiune și se sancționează conform dispozițiilor art. 305 din Codul penal (noul cod penal art 378)".

Art. 378 prevede:

Abandonul de familie

(1) Săvârşirea de către persoana care are obligaţia legală de întreţinere, faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, a uneia dintre următoarele fapte:

a) părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale;

b) neîndeplinirea, cu rea-credinţă, a obligaţiei de întreţinere prevăzute de lege;

c) neplata, cu rea-credinţă, timp de 3 luni, a pensiei de întreţinere stabilite pe cale judecătorească, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează neexecutarea, cu rea-credinţă, de către cel condamnat a prestaţiilor periodice stabilite prin hotărâre judecătorească, în favoarea persoanelor îndreptăţite la întreţinere din partea victimei infracţiunii.

(3) Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

(4) Fapta nu se pedepseşte dacă, înainte de terminarea urmăririi penale, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile.

(5) Dacă, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, inculpatul îşi îndeplineşte obligaţiile, instanţa dispune, după caz, amânarea aplicării pedepsei sau suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru aceasta.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.