Procurorii DNA de la Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a trei inculpați (doi oameni de afaceri și un avocat), pentru săvârșirea unor infracțiuni de trafic și cumpărare de influență, comise în forma autoratului și a complicității și spălarea banilor.
Este vorba despre afaceriștii Dragoș Dobrescu, figura discretă a grupului de la Monaco și Canino Pier Luca, Astaldi. Alături de cei doi va ma fi judecat în acest caz avocatul Doru Boștină, cel care l-a denunțat pe ex-ministrul Finanțelor Sebastian Vlădescu, în mega-dosarul privind afacerea judiciară cu Swietelski.
În rechizitoriul întocmit, procurorii arată că în contextul desfășurării unor lucrări în București la Magistrala 5 de metrou (Drumul Taberei), în perioada 20-26 iunie 2013, unul dintre oamenii de afaceri ar fi pretins de la celălalt om de afaceri, ambii inculpați în cauză, suma de 1.000.000 euro (plătibili în decursul a patru ani), în schimbul exercitării influenței pe care a pretins că o are asupra primarului de sector Rareș Mănescu, din București, pentru obținerea cu ușurință a avizelor necesare execuției lucrărilor respective.
Cu aceeași ocazie, inculpatul ar mai fi promis că vor fi soluționate favorabil și plângerile cetățenilor (riverani) nemulțumiți de modalitatea în care se derulau lucrările respective.
Pentru a fi ascunsă adevărata natură a banilor, aceștia urmau să fie remiși prin intermediul unei societăți controlate de avocatul inculpat în cauză, sub forma unor servicii fictive de „mentenanță”.
În această modalitate, la data de 09 septembrie 2013, ar fi fost transferați în contul unei societăți administrate de primul dintre inculpați o primă tranșă, în valoare de 547.000 lei, bani care, ulterior, au fost retrași sub formă de cash.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra sumei de 547.000 lei, sumă care a fost depusă de inculpatul Dobrescu trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în contul unei unități bancare.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel București cu propunere de a se menține măsura asiguratorie dispusă în cauză.
Surse judiciare explică pentru STIRIPESURSE că dosarul fost declinat de la DIICOT unde inițial s-ar fi făcut trei denunțuri.
Cei trei ar fi fost dați în vileag de un evazionist luat în colimator de anchetatorii de la crimă organizată și care era în anturajul celor trei.
Comentează