SURSE - Cheia negocierilor între PSD și PNL: ministerul care va decide numele premierului

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 15-11-2021

Actualizat: 15-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Liderii PSD și cei ai PNL sunt aproape de formarea unei coaliții, dar există negocieri aprinse pentru Ministerul Finanțelor și Ministerul Muncii.

Citește și: Detaliile negocierii poziției de prim-ministru. Ce au discutat șefii PNL și PSD și cu ce variante se duc la președintele Klaus Iohannis

Conform surselor noastre, jocul din acest moment este așa: dacă un partid va prelua Ministerul Finanțelor, atunci celălalt partid va avea funcția de premier. Condiția esențială este ca nici unul dintre cele două partide să nu aibă atât funcția de premier, cât și cea de ministru de Finanțe sau de ministru al Muncii.

PNL ar dori ca PSD să preia Ministerul Justiției, la schimb cu Ministerul Finanțelor, dar cei de la PSD refuză această variantă.

Scenariile de lucru în cadrul negocierilor dintre cele două partide:

1.Premier PSD - În acest caz poziția va fi preluată de președintele PSD, Marcel Ciolacu, iar cele două poziții de vicepremier de ceilalți doi șefi de partide: Florin Cîțu (PNL) și Kelemen Hunor (UDMR). Vicepremierul PNL va fi însă cu portofoliu - astfel Florin Cîțu va fi vicepremier și ministru al Finanțelor Publice. Restul portofoliilor se vor împărți jumătate PSD, iar cealaltă jumătate PNL și UDMR. PSD va prelua și Camera Deputaților, iar PNL va prelua Senatul României.

2.Premier PNL - În acest caz poziția va fi ocupată de Nicolae Ciucă sau de un alt liberal, Lucian Bode sau Rareș Bogdan, ambii prim-vicepreședinți. PSD și UDMR vor avea fiecare câte un vicepremier fără portofolii, iar la ministere PSD va avea peste 60% din Executiv, iar  PNL cu UDMR restul. PSD va prelua automat Ministerul Finanțelor Publice, iar PNL va prelua Ministerul Justiției - ambele ministere avizatoare. PSD va prelua Camera Deputaților prin Marcel Ciolacu, iar PNL va prelua Senatul prin Florin Cîțu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri