Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Surse - Coaliția ia in calcul să amâne dezbaterea legilor siguranței naționale la toamnă

Inquam Photos / Octav Ganea
lideri coalitie sprijin pentru romania

Pachetul legislativ al noilor legi ale siguranței naționale ar putea fi amânat pentru toamnă, susțin surse politice. Draftul apărut în presă care dădea puteri sporite serviciilor de informații „așteaptă să primească avize din partea ministerelor dar din cauza scandalului creat, dezbaterile s-ar putea amâna pentru următoarea sesiune parlamentară”, susțin sursele citate. De precizat este că, oficial, nu s-a luat o decizie clară în Coaliție pentru amânarea dezbaterii legilor siguranței.

La colțuri și neoficial parlamentarii discută despre amânarea dezbaterii legilor siguranței. „După scandalul creat e puțin probabil să mai intre în dezbaterea comisiei speciale înființată de Parlament. Sesiunea parlamentară se încheie peste două săptămâni, iar convocarea unei sesiuni extraordinare e puțin probabil să se întâmple. Se va întârzia intenționat cu avizele pe care trebuie să le dea ministerele iar Guvernul va amâna trimiterea către Parlament”, au explicat sursele citate.

Subiectul legilor siguranței naționale a fost unul extrem de sensibil și evitat de către liderii Coaliției care au dat ordin de partid să nu discute sub nicio formă despre proiecte. De altfel, proiectele de legi au fost consultate de către liderii Coaliției dar parlamentarii din comisiile speciale de control al SRI și SIE nu au avut acces la acestea.

Planul era ca legile siguranței naționale să intre în dezbaterea parlamentară la comisia special înființată pentru a le aviza și a le propune Parlamentului la vot într-o sesiune extraordinară în prima parte a lunii iulie.

Pe 27 mai, premierul Nicolae Ciucă anunța că pachetul de nouă legi privind securitatea națională urmează să fie analizat de Guvern, apoi trimis Parlamentului pentru dezbateri.

„Aştept întreg pachetul. Guvernul trebuie să-şi asume acest lucru. În momentul în care toate legile, toate, vor veni la Parlament promovate prin Guvern, atunci se vor discuta în comisie”, a declarat și Marcel Ciolacu, liderul PSD.

„O dezbatere pe o temă majoră, precum securitatea națională, nu se poate face pe cioturi de text și pe bucăți de știri. Un proiect de lege sau mai multe proiecte de lege, din orice domeniu, care nu au ajuns la o formă matură și închegată nu pot reprezenta o bază serioasă de discuții”, a scria pe Facebook și purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe.

Presa a prezentat un draft cu modificările gândite la legile siguranței naționale care ofereau puteri sporite serviciilor de informații și creau o superimunitate pentru lucrătorii din domeniu și instituie obligații de colaborare, la cerere, pentru cetățeni și firme.

Președintele Klaus Iohannis a reacționat după apariția în presă a draftului precizând că a fost o eroare majoră faptul că ”cineva, și știm cine” a considerat că e bine să dea ”pe surse” proiectele de legi ale securității naționale. Iohannis a insistat că nu există motive de îngrijorare, pentru că nu-și dorește nimeni o restaurație a vechii Securități sau o restrângere a drepturilor cetățenilor, iar proiectele vor suferi modificări în momentul în care vor intra în dezbatere publică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.