Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SURSE din Franța: Emmanuel Macron și Angela Merkel caută rezolvarea crizei economice din UE

Agerpres
Emmanuel Macron

Preşedintele francez Emmanuel Macron vrea să i se alăture cancelarului german Angela Merkel în căutarea unei soluţii la nivelul UE pentru măsuri fiscale care să răspundă crizei provocate de pandemia de COVID-19, au declarat miercuri surse franceze pentru DPA potrivit Agerpres.

Soluţiile comune franco-germane ar urma să fie prezentate la un viitor summit UE al şefilor de stat şi de guvern, potrivit surselor apropiate de preşedinţia franceză.

Liderii german şi francez vor avea convorbiri bilaterale prin "videoconferinţă" în "zilele următoare", au spus aceste surse, fără a preciza un calendar exact.

Citește și: Noi decese ale unor persoane confirmate cu coronavirus, anunțate azi! Una dintre persoane nu suferea de altă afecțiune

Macron şi Merkel au discutat marţi şi au convenit că un nou instrument fiscal ar trebui să continue să fie discutat la cel mai înalt nivel pentru a răspunde crizei.

Discuţiile privind un răspuns comun european la criza provocată de pandemie trenează din cauza dezacordurilor între naţiunile centrale din UE.

Franţa, Italia şi Spania au militat pentru emiterea de obligaţiuni, numite de multe ori corona-bonduri, ca instrument pentru a depăşi criza economică majoră anticipată pentru acest an. Germania şi Olanda au respins până acum această propunere.

Până în prezent nu există consens între miniştrii de finanţe ai UE în privinţa creării unui instrument comun de datorie, a confirmat Palatul Elysee. Discuţiile pentru a ajunge la un acord asupra unui pachet de măsuri fiscale se reiau joi.

Macron plănuieşte, împreună cu Merkel, să sugereze folosirea bugetului UE pentru a obţine controlul asupra impactului economic al crizei.

Germania şi Franţa intenţionează să discute şi despre întărirea independenţei Europei în contextul crizei sanitare dramatice, de exemplu prin fabricarea de medicamente.

"Activitatea franco-germană nu se opreşte", a spus o sursă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.