Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dosarul Otopeni|Faza pe colaborare -Bălan s-a ferit cât a putut ca să nu-i fie percheziționat telefonul -`Regele` Lăscuț, garderobă de zeci de mii de euro

cotidianul.ro
fratie siluete spioni umbra

Surse judiciare declară pentru STIRIPESURSE că mega-ancheta în cazul prelungirii contractelor pentru spații de servicii din aeroporturi nu bate pasul pe loc, ba mai mult s-ar ramifica cu noi și noi informații pe care le-ar pune la dispoziție anchetatorilor unii dintre cei patru inculpați plasați în arest la domiciliu de către Tribunalul București.

A început „colaborarea„ pentru „ușurarea„ situației penale

Mai precis, spun sursele arătate doi dintre inculpații din dosar, „combinatorul„ regelui „Duty-Free„ și directorul Milenium Invest, ar colabora intens cu anchetatorii DNA în sensul că le aferă acestora toate detaliile și mai ales legăturile și dedesubturilor afacerii subterane și a modalității în care se încerca angrenarea unor factori decidenți din clasa politică în „mașinațiunea judiciară„ demantelată de procurorul DNA Marian Drăgulescu.

Concret, arată sursele citate, Radu Laurențiu Tănăsescu, director SC Millenium Pro Design, și-ar fi exprimat intenția de a colabora nemijlocit cu anchetatorii și între altele ar fi discutat cu aceștia aspecte care ar putea ramifica cursul acestui dosar către noi persoane.

Acesta ar fi povestit cum periodic „se ofereau pachete„ cu produse în valoare de mii de euro unor persoane. Sursele STIRIPESURE afirmă că ar fi vorba inclusiv despre persoane nominalizate de către interlocutori în timpul discuțiile înregistrate ambiental la solicitarea anchetatorilor DNA de către martorul colaborator.

Pachetele ar fi conținut bunuri specifice celor vândute în duty-free-ul din aeroporturi, precum băuturi fine, parfumuri sau alte asemenea produse. Sursele noastre nu pot menționa cu claritatea cadența și „clientela„ care ar fi primit astfel de pachete menționând generic: „este vorba despre cei din dosar, cei despre care se tot vorbea”.

Valoroasa garderobă a „regelui„ Lăscuț

Sursele arătate susțin că la momentul percheziționării locuinței „regelui duty-free„ Cătălin Lăscuț, anchetatorii au descoperit în garderoba acestuia haine extraordinat de scumpe, precum numeroase perechi de blugi cu prețuri de mii de euro și alte ținute de firmă.

Potrivit acestora, Lăscuț ar deține haine cotate la zeci de mii de euro, „dar din păcate astfel de bunuri nu pot face obiectul punerii sub sechestru„ pe motiv că nu pot fi valorificate ulterior în vederea recuperării unor sume de bani. Astfel toate aceste bunuri au rămas în posesia lui Lăscuț, mai spun sursele arătate.

Frica „combinatorului„

În altă ordine de idei, sursele STIRIPESURSE dezvăluie faptul că cel care făcea „combinațiile„ „regelui„ duty-free, Cristian Bălan, s-ar fi ferit cât de mult a putut pentru ca procurorii DNA să nu îi percheziționeze tehnic telefonul mobil.

Concret, în cursul acestei săptămâni procurorii DNA împreună cu specialiștii tehnici ai Direcției au efectuat perchezițiile informatice ale terminalelor electronice ale celor patru inculpați din care au extras toate datele prin clonarea mediilor optice (memroiile de stocare- n.r).

Astfel, acum DNA are acces total la mesageriile tuturor celor 4 inculpați de pe toate aplicațiile pe care le foloseau în vederea purtării unor discuții text.

Sursele STIRIPESURSE susțin că în telefonul lui Bălan s-ar găsi cele mai „grele informații„ despre afacerile cu spații de servicii din aeroporturi dar și presupusele conexiuni către exponenți din mediile publice.

Din acest motiv, povestesc acestea, Bălan ar fi încercat metode diverse pentru a evita acest moment, sau măcar pentru a-l prelungi. Evitarea era imposibilă arată acestea, de vreme ce aparatura electronică a acestuia era deja în posesia anchetatorilor. Astfel că Bălan ar fi renunțat intempestiv la avocatul său ce l-a reprezentat inițial chiar înaintea primei citări pentru participarea la percheziția informatică.

Neavând avocat procurorul și specialiștii tehnici au fost nevoiți conform legii să stabilească un nou termen pentru ca procedura de apărarea pentru acest procedeu tehnic să fie îndeplinită conform legilor aflate în prezent în vigoare.

În fine, întrebate dacă și fostul director general al CNAB, George Alexandru Ivan, și „regele duty free„, Cătălin Lăscuț, colaborează cu anchetatorii sursele arătate au explicat că aceștia se feresc în continuare de procurorul de caz.

Protagoniști - Dosarul

Fostul director general al CNAB, George Alexandru Ivan, presupușii traficanți de influență Cătălin Lăscuț, acționar majoritar la SC Millenium, așa-zisul „rege” al Duty Free-urilor, fiul fostului sef al Direcţiei de Supraveghere şi Control din Direcţia Generală a Vămilor, Pavel Lăscuţ și Radu Laurențiu Tănăsescu, director SC Millenium Pro Design și Dumitru Cristian Bălan, „combinatorul„ care opera traficul de influență al celor doi patroni, au fost plasați miercuri de Tribunal în arest la domiciliu pe o durată de 30 de zile.

Cei patru sunt acuzați de DNA în perioada 11 ianuarie – 08 noiembrie 2022, persoana fizică, fără calitate specială, direct sau după caz, prin intermediul inculpatului Ivan George-Alexandru, ar fi pretins în patru rânduri de la un om de afaceri (inculpatul asociat în cadrul unei societăți comerciale, cercetat în prezenta cauză) și de la directorul general al unei alte societăți comerciale, mai multe sume de bani (10.000.000 euro, 10.000.000 euro, 1.200.000 de euro și 1.200.000 de euro).

În schimbul banilor respectivi, inculpatul ar fi lăsat să se creadă că are influență asupra ministrului transporturilor și directorului general al CNAB, că îi va determina pe aceștia să îndeplinească acte ce intră în îndatoririle lor de serviciu în legătură cu prelungirea pe diverse perioade de timp (un an sau cinci ani) a unor contracte pentru exploatarea spațiilor comerciale din interiorul aeroportului Otopeni, încheiate între CNAB și societatea inculpatului care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail, respectiv între CNAB și societatea unde lucrează directorul general.

2. Într-un context asemănător și pentru același motiv, în perioada, 25 august 2022 – 23 ianuarie 2023, inculpatul asociat în cadrul unei societăți comerciale, care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail, ar fi pretins de la directorul general al unei alte societăți comerciale folosința unor spații comerciale în interiorul aeroportului Otopeni, iar ulterior suma de 100.000 euro, din care ar fi primit, sub forma unor prestări de servicii fictive, suma de 294.275 lei.

3. În perioada 29 decembrie 2021 - 01 februarie 2023, inculpatul Lițoi Bogdan-Șerban, în calitatea menționată mai sus, prin intermediul celui de-al patrulea inculpat, ar fi primit de la inculpatul, asociat al unei societăți comerciale care exploatează spații comerciale pe segmentul de retail, suma de 15.000 de euro pentru aprobarea cu întârziere de 4 luni a unui caiet de sarcini aferent unei proceduri de atribuire privind achiziția de servicii de consultanță și asistență organizată de CNAB.

4. În data de 14 februarie 2022, inculpatul Ivan George-Alexandru ar fi permis accesul unui director general al unei alte societăți comerciale (martor în cauză) la informații din cadrul CNAB ce nu erau destinate publicității, respectiv la date din conținutul unui caiet de sarcini pentru achiziția de servicii de consultanță, anterior publicării acestuia (18.05.2022). De asemenea, inculpatul i-ar fi indicat aceluiași om de afaceri și modalitatea prin care putea să câștige licitația respectivă.

A doua zi, 15 februarie 2022, inculpatul Ivan George-Alexandru ar fi predat efectiv persoanei respective caietul de sarcini.

„Marcel”, „Cuc”, „Firea”, „Dragnea”, într-o singură frază

Într-o singură frază, pe care o vom reda în citat, regele duty-free-urilor din România, Cătălin Lăscuț, pomenește patru nume ale unor politicieni.

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: Pentru că lucrurile nu se rezolvă decât în... într-un singur fel: să pună ministru! mâna pe telefon si să ... Domnule, altfel... Noi ne putem vedea cu toată lumea din minister si cu toată lumea politică și cu toată lumea... 100.000 de oameni și... HARDAN SAADEH: Asta clar          [neinteligibil]...

LĂSCUȚ CĂTĂLIN:... pierdem vremea și nu facem nimic.

HARDAN SAADEH: Nu cât am pierdut la masa asta cât am stat, am vorbit, am insistat pe o treabă și n-am făcut nimic.

INTERLOCUTOR: Da.

HARDAN SAADEH: îmbârligat.

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: Nu poate să facă nimic. GRINDEANU este un personaj ciufut. Ori vorbești cu el... ori nu vorbești cu el... el nu are anturaj, îi e frică, nu se bagă în combinații, omu se visează președintele țării, acum că e nebunia asta. Dacă nu ...[neinteligibil]... câștigă PSD-ul.

HARDAN SAADEH: Nu ne interesează pe noi.

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: Este treaba lor. Politică. El se visează ...[neinteligibil]... Problema este că MARCEL nu-i chiar... Este un țăran de la BUZĂU, care s-a ...[neinteligibil]... HARDAN SAADEH:... [neinteligibil]...

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: „...[neinteligibil]... știe de unde sunt eu. îmbrăcat altfel, școlit altfel. Am altă vorbă, am altă nu știu ce. Vine țăranul ăsta să mă conducă! ” HARDAN SAADEH:... [neinteligibil]...

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: Cam așa sunt discuțiile, adică eu... Astea sunt discuțiile între ei. HARDAN SAADEH: De fapt nu mă interesează ...[neinteligibil]...

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: Mie îmi... De asta spun: orice discuție și orice... Cine se duce la MARCEL și orice telefon de la MARCEL la minister, la momentul ăsta este... nu, rău, este foarte prost. Mai bine nu-l dai decât să-l dai, că ...[neinteligibil]... Dar le-am explicat și lor: exact când m-am dus eu la CUC din partea lui FIREA... Și a auzit DRAGNEA... când eram...[neinteligibil]... au vrut să ne închidă atunci magazinele . ..[neinteligibil]...

ROȘCA EMIL: Da. ...[neinteligibil]... și alte...[neinteligibil]...

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: ...[neinteligibil]... într-o zi, două, poate azi, poate mâine. Dacă avem ghinion...

HARDAN SAADEH:... [neinteligibil]...

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: Sade, de aia i-am chemat și pe ei. Dacă ant OK-ul trebuie văzut cu ce poți să mă ajuți și tu din ce ai tu 100%?

HARDAN SAADEH: Zi ce trebuie! Mâine vorbesc...

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: Nu știu! Nu pot să-ți spun înainte. Am zis să ani întâi OK-ul. Când am OK-ul, scrisoarea o facem împreună și o depunem amândoi direct la el la ministru... ă... am depus la aeroport, dar ai văzut și acum...degeaba. Nici n-o să ne răspundă la ea.

”, se arată în documentul DNA.

„Rache”, „Mândrescu”, „Horpos”, „Sorin Radu Păun”, „Moisescu”, dintr-o lovitură

„Lăscuț Cătălin precizează ca a discutat cu Felix Rache, persoană apropiată a secretarului de stat Bogdan Mândrescu, precum și cu Alexandru Horpos și Vlad Moisescu, persoane care sunt apropiate de directorul general al CNAB Păun Radu Sorin, în vederea prelungirii pe 3 ani a contractului existent”, notează magistratul DNA Marian Drăgulescu, înainte de a reda fragmentele esențiale ale stenogramei ce cuprind aceste nume ale unor politicieni și persoane din administrația publică centrală.

,,(...)IVAN GEORGE ALEXANDRU: Da! Și a zis Rache că vorbește cu Mândrescu?

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: Da!

...... ..... .......

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: Da, m-am întâlnit și cu Horpos azi, ăsta care era la Straco, nu știu, o firmă de construcții!

IVAN GEORGE ALEXANDRU: Îhî!

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: Aia cu... Vlad Moisescu! Vezi că ăsta a lucrat la el, 20 de ani!

...... ..... ......”, se arată în stenograma discuției dintre cei doi asociați.

„Tudose”, pachet „ascendent” cu „Grindeanu” și „Rache”

„Lăscuț Cătălin îi învederează lui HARDAN SAADEH legat de sfera de relații politice pe care o are că dacă vine TUDOSE premier pentru ei e un lucru foarte bun, pentru că o să vină FELIX RACHE consilierul lui (nr. persoana căruia Lăscuț Cătălin i-a spus în 24.08.2022 că în legătură cu prelungirea contractelor, pentru a-și lăsa loc de bună ziua, îi va cere martorului HARDAN SAADEH bani a doua zi), ceea ce pentru ei este super ok și că indiferent că rămâne Sorin Grindeanu la Transporturi, dacă e TUDOSE premier ai alt ascendent”, explică magistratul Drăgulescu o nouă stenogramă prezentată pe larg în ordonanța de punere sub acuzare a celor patru artizani ai mega-afacerii cu spatii de servicii din aeroporturi.

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: Și-atunci decât să ne de... crebi... decredibilizăn în fața alor tăi mai bine nu vorbim, mai bine nu mai spunem nimic... O să...

HARDANSAADEH: Nu o să spun nimic... Ți-am zis că d-aia n-am...

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: Da.

(...)

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: Da' el fiind din grupare cu DÂNCU, cu GRINDEANU, cu CODRUȚA, cu aia... gruparea veche... na... a ascultat dă el... pân' la urmă GRINDEANU a încercat să o rezolve ș-așa, s-asa, nici să ne supere pă noi...

HARDANSAADEH: Nici nu s-a...... (neinteligibil)..... vorbesc în același timp...

TĂNĂSESCURADU-LAURENȚIU: A dat-o p-aiape mijloc...

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: Nici... nici să-l rezolve pe el... ș-a dat-o... a dat-o de gard așa... Aia e, lucrurile oricum se vor... ușor, ușor se vor desumfla...

HARDANSAADEH: Ți-am zis, eu...

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: Da.

(...)

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: Dacă vine TUDOSE premier...

HARDAN SAADEH: TUDOSE?

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: Ee... Super ok...

HARDANSAADEH: Da'vine TUDOSE?

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: Păi da... că MARCEL i-e frică să plece de la Cameră... MARCEL i-e frică să plece de la Cameră că vrea să-i ia GRINDEANU locul și el se bagă-n față ca premier și nu știe la anul ce probleme sunt... poa' să fie... poa' să fie... ...se adresează unei alte persoane: Săru-mânal... poa' să fie diverse probleme care nu le gestionează și-atuncea să se trezească cu... se duce-n cap cu...

HARDAN SAADEH: îhâm.

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: Cu popularitatea și că... el n-are nici... ăă... el n-are nici filială, el n-are nici un... nici un....

HARDANSAADEH: Clar, sprijin...

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: Sprijin al unei filiale, Buzău e altul, nu e el.

HARDAN SAADEH: Da, da' ele frică să plece, să nu pierde..

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: E TOMA la Buzău. Păi aia zic ș-atuncea e puțin crispat, om vedea, eu m-aș bucura să vină TUDOSE, dacă vine TUDOSE pentru noi e un lucru foarte bun, o să vină FELIX consilierul lui... da... ceea ce pentru noi este super ok... ăă... Indiferent că rămâne SORIN la Transporturi, da' dacă e TUDOSE premier ai alt ascendent...”

„..... ..... ......

LĂSCUȚ CĂTĂLIN: E TOMA la Buzău. Păi aia zic ș-atuncea e puțin crispat, om vedea, eu m-aș bucura să vină TUDOSE, dacă vine TUDOSE pentru noi e un lucru foarte bun, o să vină FELIX consilierul lui... da... ceea ce pentru noi este super ok... ăă... Indiferent că rămâne SORIN la Transporturi, da' dacă e TUDOSE premier ai alt ascendent... știi?

....... ....... ......”, este unul dintre fragmentele elocvente în care numele de politicieni români curg fluid în cadrul discuțiilor dintre Lăscuț și Tănăsescu.

„Kelemen”, „Mitrea”, „Grindeanu”, „împachetați” într-o discuție în șoaptă

„În data de 31.10.2022, SAADEH HARDAN poartă o discuție în mediul ambiental cu TĂNĂSESCU RADU LAURENȚIU în incinta clădirii Best Value, din loc. Otopeni, jud. Ilfov, din conținutul căreia rezultă în esență:

-Tănăsescu Radu Laurențiu îi comunică lui Saadeh Hardan faptul că a aflat că o firmă de consultanță daneză care s-a înscris la primele două proceduri de selecție a consultantului, organizate de CNAB, era un interpus al unei companii franceze;

-Tănăsescu Radu Laurențiu îi comunică lui Saadeh Hardan că se va întâlni cu directorul general al CNAB și că el crede că va rezolva prelungirea contractelor existente cu un an (6 luni+ 6 luni);

-Tănăsescu Radu Laurențiu menționează faptul că trebuie să își folosească toate resursele în scopul prelungirii contractelor”, explică magistratul DNA conținutul concentrat al discuțiilor în cadrul cărora sunt vehiculate de interlocutori numele lui Kelemen Hunor, Miron Mitrea sau Sorin Grindeanu.

„..... ...... ......

HARDAN SAADEH: Da' pân' la urmă directoru' ăla, n-a știut nimeni... omu' cui?

TĂNĂSESCURADU-LAURENȚIU: Directoru e omu lu' GRINDEANU...

HARDAN SAADEH: Omul lui GRINDEANU, se confirmă... că CRISTI zice, om... nu știu cine mi-a zis... și CRISTI... CĂTĂLIN... el n-are nici o legătură, GRINDEANU cu el...

TĂNĂSESCURADU-LA URENȚIU: MITREA ?

HARDAN SAADEH: Da. CRI... CRISTI s-a-ntâlnit cu MITREA, nu s-a-ntâlnit cu altceva... CRISTI... bă... informa...

TĂNĂSESCURADU-LAURENȚIU: Ea...

HARDAN SAADEH: Nevasta?

TĂNĂSESCU RADU-LAURENȚIU: E-n partea lu' KELEMEN... Ea l-a pus...

HARDAN SAADEH: KELEMEN, ungur, nu?

TĂNĂSESCURADU-LAURENȚIU: Da... e vicepremier... și ea e șefa de cabinet a lu' KELEMEN... Foarte ...neinteligibil. vorbește în șoaptă... din ce-am vorbit cu oamenii lu' SORIN, direct...

....... ....... .......”, este unul dintre pasajele concentrate în care apar numele mai multor politicieni rostite și în șoaptă de către protagoniștii mega afacerii cu spații de servicii din aeroporturi.

„Flutur”, „Busuioc” (președintele Curții de Conturi), aruncați la „convingere” de traficanții de influență

„Lăscuț Cătălin îi menționează lui Saadeh Hardan faptul că au reușit să obțină prelungirea la un preț mai mic decât cel cerut de Bălan Cristian Dumitru; reamintim că la discuția precedentă din 07.12.2022 inculpații Lăscuț Cătălin și Tănăsescu Radu discută despre faptul că dacă nu se intervenea HARDAN SAADEH nu mai avea niciun contract

-Lăscuț Cătălin menționează faptul că anticipează o schimbare a ministrului transporturilor și că se va duce la noul ministru cu documente prin care încearcă să obțină prelungirea pe o perioadă mai mare de timp, de doi ani;

Lăscuț Cătălin îi indică martorului HARDAN SAADEH și cine va fi numit ministru al transporturilor “FLUTUR", cu referire la Gheorghe Flutur, prim-vicepreședinte PNL, împrejurare de natură să determine orice interlocutor obiectiv în a crede că Lăscuț Cătălin este un om cu relații, cu influență dacă are acces la astfel de date”, explică sintetic magistratul DNA o amplă stenogramă a unei discuții dintre Lăscuț și martorul colaborator.

„Inculpații Lăscuț Cătălin și Tănăsescu Radu arată că au trimis o solicitare neoficială la Curtea de Conturi, iar președintele BUSUIOC MIHAI, la care s-a făcut referire și într-o discuție anterioară, le-a spus că-i vor da un răspuns săptămâna viitoare pentru ca ulterior ei să-l roage pe directorul CNAB să ceară el oficial un răspuns de la CURTEA DE CONTURI deoarece MILLENIUM e privat și nu se poate adresa oficial Curții de Conturi; și acest aspect al faptului că se discută neoficial legat de prelungirea contractelor cu președintele Curții de Conturi este de natură a crea convingerea unui interlocutor, cum este HARDAN SAADEH, cu privire la influența celui care cere bani, în speță Lăscuț Cătălin”, se mai arată în actul de punere sub acuzare al celor patru artizani ai mega-afacerii judiciare cu spații de servicii din aeroporturi.

„Împrejurarea că Lăscuț Cătălin repetă colaboratorului de mai multe ori pe parcursul întâlnirii din 12.12.2022 înregistrată în mediul ambiental faptul că suma de 100.000 de mii de euro cerută în legătură cu prelungirea pe 6 luni a contractelor cu CNAB, este pentru acoperirea cheltuielilor firmei Millenium, iar nu pentru Lăscuț Cătălin ori pentru alte persoane care au obținut această prelungire, trebuie privită ca o măsură de precauție luată de Lăscuț Cătălin, în raport de Saadeh Hardan, pentru a-i lua banii, iar în același timp să nu se vulnerabilizeze în fața acestuia, prin comunicarea unor aspecte compromițătoare”, mai notează DNA în acest document.

STIRIPESURSE va prezenta în perioada următoare, în integralitate, culisele acestui mega-dosar, care a dus la stoparea oferirii unor mite record în istoria luptei anticorupție din România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.