Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SURSE Examenul de titularizare ar putea avea loc în 29 iulie

titularizare

Examenul de titularizare ar putea avea loc în 29 iulie, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din sistemul de educație. Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea care prevede, printre altele, deblocarea organizării examenului național de titularizare în perioada stării de alertă.

Surse din sistemul de educație au precizat, pentru MEDIAFAX, că examenul de titularizare, suspendat din cauza măsurilor luate pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus, ar putea fi organizat în 29 iulie.

Citește și: EXCLUSIV Mare atenție! Se propagă un imens fake-news: ‘Se schimbă vârsta de pensionare de la 1 iulie’

Concursul național de titularizare 2020 a fost suspendat în 17 iunie, potrivit Ordinului semnat de ministrul Educației, Monica Anisie, chiar înainte de începerea înscrierilor.

Președintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ.

Citește și: Bătaie de joc! Șeful Poliției Constanța va primi pensie de șef

Potrivit unui amendament inițiat de senatorul PSD Mihnea Costoiu la legea pentru aprobarea OUG 58/2020, „pe durata stării de alertă, în instituțiile şi autoritățile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante, cu excepţia celor prevăzute la alin. [1] şi (2], precum şi la art. 11 si 12, precum şi posturile de predare vacante din unitățile de învățământ preuniversitar și a posturilor și funcţiilor vacante din instituțiile de învățământ superior, institutele de cercetare, Academia Română și academiile de ramură”.

Citește și: Marcel Vela i-a ‘executat’ de ochii lumii? Șefii din Poliție, mutați disciplinar după ce au intrat în război cu sindicaliștii .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.