SURSE - Gruparea Barna forțează demisia lui Dacian Cioloș: au ales deja urmașul la șefia USR

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 04-02-2022

Actualizat: 05-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto: USR PLUS

Scandalul care a izbucnit în interiorul USR este abia la început, ne-au explicat surse din partid. Faptul că Dacian Cioloș a amenințat cu demisia pică mănușă pentru tabăra din jurul lui Dan Barna, care deja gândesc pașii următori.

Conform surselor noastre, oamenii lui Dan Barna, care dețin o majoritate confortabilă în forurile de conducere ale USR, nu vor să cedeze niciun pas în fața lui Dacian Cioloș și nu vor accepta acele comisii externe, cerute de actualul președinte al USR.

Oamenii lui Dan Barna sunt dispuși să continue acest scandal, în speranța că Dacian Cioloș va ceda și va demisiona de la șefia USR. În acest scenariu, pasul următor va fi pregătirea Congresului USR, iar aici mare favorit pentru a prelua scaunul de președinte USR este Cătălin Drulă.

De altfel, Cătălin Drulă este măsurat în partid pentru a deveni prezidențiabil al USR, la alegerile din 2024. Oamenii lui Dan Barna văd în această criză oportunitatea de a recâștiga controlul total al partidului și posibilitatea de a-l împinge pe Cătălin Drulă în scena mare a politicii.

***

Preşedintele USR, Dacian Cioloş, nemulţumit că nu se poate impune în partid pentru că nu are majoritate în forurile de conducere, a propus, în şedinţa de joi a partidului, un program politic cu numeroase modificări. El a afirmat că, dacă programul nu va fi votat, va demisiona din funcţie.

Cioloş şi-a anunţat colegii că va supune proiectul votului Biroului Politic în cursul zilei de luni.

Ulterior şedinţei, între Dan Barna şi Dacian Cioloş a existat un schimb de mesaje pe grupurile interne.

Barna l-a acuzat pe Cioloş de iresponsabilitate şi că aruncă partidul în aer în lupta pentru putere, în schimb Cioloş a afirmat că funcţia de preşedinte al USR este mai degrabă decorativă, iar promisiunea sa a fost de a dezvolta partidul. Cioloş le-a atras atenţia colegilor că USR nu este pregătit pentru alegerile din 2024, fiind ”departe de a fi un partid capabil de a creşte electoral”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri