Coaliția PSD-PNL a convenit adoptarea prin Ordonanță de Urgență, într-o ședință Guvern care va avea loc la începutul săptămânii viitoare, a unui pachet de măsuri, care prevede creșterea plafonului pentru voucherele de alimente și pentru medicamentele compensate.
Măsura coaliției vine în contextul în care vor crește pensiile și foarte mulți pensionari vor depăși plafonul de 2000 de lei.
În acest moment se discută despre actualizarea pentru două tipuri, dar este posibil să existe și altele:
1. Voucherele de alimente de 250 lei platite odata la 2 luni, 2,4 mil beneficiari;
2. Plafonul pentru 90% din compensarea medicamentelor;
Crește pragul de neimpozitare al pensiilor la 3000 de lei
În urma recalculării pensiilor, mulți pensionari vor depăși pragul actual de 2000 de lei, până la care nu se impozitează pensiile. Cei de la PSD și PNL au decis să crească acest prag la 3000 de lei.
Cele două partide vor trece legea prin Parlament în procedură accelerată, în așa fel încât pensiile încasate de pensionari în luna octombrie să nu aibă de suferit.
Comentează