SURSE: În prag de europarlamentare, PC convoacă Congresul

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 23-03-2014

Actualizat: 23-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Congresul ar urma să aibă loc la sfârșitul lunii aprilie, susțin pentru STIRIPESURSE.RO surse din cadrul Partidului Conservator.

Propunerea ar urma să fie făcută, cel mai probabil, în cadrul Biroului Politic al PC din 28 martie a.c. și e foarte posibil ca acest Congres să fie organizat la sfârșitul lunii aprilie în jurul datei de 26 aprilie, adică exact înainte de debutul campaniei electorale pentru europarlamentare.


Inițial, se discutase pentru un Congres după alegerile europarlamentare, dar sursele citate susțin că, dat fiind faptul că riscurile PC sunt minime la europarlamentare, fiind pe lista comună cu PSD și UNPR, s-a decis ca reuniunea să fie devansată.

În cadrul Congresului va fi ales președintele și secretarul general.

Mandatul de 4 ani al lui Daniel Constantin, vicepremier și ministru al Agriculturii a expirat din data de 28 februarie.
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri