SURSE - Începe EXODUL din PNL

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 27-06-2016

Actualizat: 27-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: www.hotweek.ro

PNL se pregătește să facă o alianță cu UNPR, care le-ar aduce progresiștilor locuri pentru alegerile parlamentare pe listele liberalilor. Măsura gândită de conducerea PNL nu este pe placul oamenilor din teritoriu, care amenință chiar cu plecarea din partid.

Citește și: AVERTISMENTUL lui Dragnea pentru Iohannis: Dacă PSD câștigă alegerile NU va fi premier tehnocrat

Surse din conducerea PNL ne-au explicat că există riscul ca în perioada următoare, dacă se realizează alianța cu UNPR, să avem parte de scurgeri masive din tabăra liberală.

În primul rând ar fi vorba despre parlamentari care nu ar mai prinde locuri eligibile pentru parlamentare și care își vor căuta ”fericirea” în altă parte, cel mai probabil la ALDE. Tăriceanu stă la pândă și abia așteaptă să racoleze oameni din PNL, pentru că are locuri libere pe listele de la parlamentare, iar un exod dinspre PNL către ALDE ar întări ideea că ei reprezintă liberalismul în România.

Vezi și: HEXI PHARMA: Soţia lui Dan Condrea, interviu în PREMIERĂ. Mesaj pentru pacienţii din spitale/ VIDEO

Nemulțumiri față de această alianță cu UNPR există și la nivelul oamenilor din conducerea PNL, cei care nu au nicio emoție cu locul pe listele pentru parlamentare.

”Nu știu cât ne ajută alianța asta. Pe termen scurt vom pierde foarte mult, pentru că UNPR este pătat, oricât am zice că luăm doar oamenii fără probleme, partidul nu este frecventabil. Pe termen lung poate ne-ar ajuta, că vin și ei cu structuri în teritoriu și le-am mai rupe PSD-iștilor din aparatul de organizare din teritoriu”, ne-au precizat surse din PNL.

O decizie în privința alianței cu UNPR va fi luată în Biroul Permanent Național al PNL, dar aici se anunță o ședință în care mai mulți lideri vor pune cărțile pe masă și ar putea vota împotriva alianței.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri