SURSE Intrarea PSD în opoziție, propusă de un lider județean în ședința CPN

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 09-12-2024

Actualizat: 09-12-2024

Article thumbnail

Sursă foto: ecopolitic.ro

Conducerea lărgită a PSD a decis luni, la Vila Lac, în ședința Consiliului Politic Național, ca liderul partidului, Marcel Ciolacu, va beneficia de „un mandat larg de negociere” pentru formarea viitorului Guvern, au declarat surse social-democrate pentru Știripesurse.ro.

Singurul președinte de organizație județeană care a propus în ședința CPN ca partidul să intre în opoziție a fost liderul PSD Galați, europarlamentarul Dan Nica.

Ceilalți lideri PSD care au luat cuvântul au susținut că partidul trebuie să se lupte astfel încât alegătorii care au votat Partidul Social Democrat la parlamentare să fie reprezentați în viitorul Guvern și nevoile acestora să fie promovate de coaliția de guvernare.

Conform surselor citate, chiar dacă se poate forma fără PSD o coaliție majoritară din care să nu facă parte „extremiștii”, totuși respectiva majoritate va funcționa în permanență la limită și va aduna cu greu în Parlament sprijinul necesar implementării unor reforme.

În ședința CPN, liderii social-democrați au spus că normal ar fi ca Marcel Ciolacu să continue în funcția de premier dar nu au votat numele persoanei pe care o vor susține la negocieri pentru funcția de șef al Guvernului.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri