Surse | Măsuri de criză pregătite de coaliție: Sporuri eliminate, proiecte înghețate, cheltuieli reduse

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 11-04-2023

Actualizat: 11-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: realitatea.net

Situația veniturilor bugetare sub așteptări determină coaliția să recurgă la măsuri de criză. În încercarea de a „jongla” cu nevoia reducerii cheltuielilor și inevitabilele nemulțumiri populare, se pregătesc o serie de decizii pentru perioada de după Paște.

Conform unor surse guvernamentale, toate sporurile acordate în perioada pandemiei ar urma să fie eliminate.

În plus, toate proiectele de lege cu impact bugetar vor fi înghețate, în timp ce proiectele privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul la stat ar putea să treacă de Parlament.

Așa cum stiripesurse.ro relata anterior, într-o încercare de a reduce cheltuielile, ministerele au primit sarcina de a propune soluții pentru reducerea acestora cu 6%, urmând să trimită propunerile până mâine.

Deciziile cu privire la aceste măsuri vor fi luate după Paște, iar detalii suplimentare nu au fost oferite.

Este de așteptat că aceste măsuri să atragă atenția opiniei publice și să genereze dezbateri aprinse, având în vedere că multe persoane ar putea fi afectate de eliminarea sporurilor și de interdicția privind cumulul pensiei cu salariul la stat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri