SURSE - Negocieri în coaliție pe Pilonul II de pensii: Tăriceanu a cerut 'îndulcirea' OUG pregătit de Guvern

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 20-12-2018

Actualizat: 20-12-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Liderii ALDE, în frunte cu Călin Popescu Tăriceanu, i-au solicitat joi liderului PSD Liviu Dragnea, într-o ședință a coaliției de guvernare, ca ordonanța de urgență pregătită de Guvern să dea posibilitatea persoanelor care au contribuit la Pilonul II de pensii ca după 5 ani de contribuție să poată să opteze să își transfere contribuțiile viitoare la Pilonul I sau Pilonul III, sau mai departe contribuțiile să meargă către Pilonul II, spun surse politice.

De asemenea, ALDE susține reducerea comisionului de administrare de la 2,5% la 1%, din care 0,5% să meargă la Casa Națională de Pensii.

O altă cerință ALDE este ca fondurile care au fost virate deja în Pilonul II de pensii să nu poată să fie retrase.

Guvernul ar urma să adopte, vineri, o ordonanță de urgență care să modifice, printre altele, legislația cu privire la Pilonul II de pensii.

 

 

 

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri