Președintele PNL, Nicolae Ciucă, este extrem de deranjat că premierul Marcel Ciolacu nu l-a consultat în privința propunerii de comisar european din partea României, spun miercuri surse liberale.
„PSD crede că poate să obțină Economia, noi vrem comisarul pentru Extinderea UE. Ciucă este foarte supărat, era frumos să fie o discuție în coaliție în care să discutăm despre propuneri și nu să-l anunțe direct pe Victor Negrescu”, susțin sursele citate.
„Trebuie discutat mai întâi în coaliție și cu președintele Iohannis, dar Ciolacu merge la Bruxelles direct cu propunerea. S-ar putea ca Iohannis să discute subiectul cu Ciucă la Ziua Marinei”, au completat sursele din PNL.
În ceea ce privește situația ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, aflat sub presiune în cazul morților suspecte de la Spitalul Sf. Pantelimon, liberalii spun că „este responsabilitatea premierului dacă îl schimbă sau nu”.
Citește și: Ciorna echipei Ciolacu. Primele nume care intră în cursă (surse)
Comentează