Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

SURSE Un fost premier, audiat în dosarul închisorilor CIA din România. Ce le-a spus anchetatorilor despre existența acestor centre

inchisori CIA

Fostul premier Adrian Năstase a fost audiat de procurorii de la Parchetul General în dosarul în care se investighează existența închisorilor CIA în România, au declarat surse judiciare pentru STIRIPESURSE.RO.

Audierea a avut loc în urmă cu mai multe săptămâni.

Sursele citate au menționat că fostul premier a declarat că nu are cunoștință despre existența acestor centre în România.

Și alți martori audiați au avut declarații similare.

Pe parcursul anchetei au fost audiaţi Ion Iliescu, Traian Băsescu, Ioan Talpeş, fost consilier prezidenţial, şi Marius Petrescu, preşedintele ORNISS, iar toţi au negat, sub jurământ, că ar fi avut cunoştinţă despre existenţa acestora, susțin surse judiciare. Dosarul a fost deschis în anul 2012, iar investigația este condusă de procurorul Cristian Lazăr, adjunct al Secției de Urmărire Penală și Criminalistică.

În luna mai a acestui an, CEDO a stabilit în cazul Al Nashiri vs. România că ţara noastră este responsabilă pentru încălcarea drepturilor lui Al Nashiri, care timp de 18 luni ar fi fost deţinut într-o închisoare secretă CIA găzduită de România.

În comunicarea CEDO se arăta că România ar fi găzduit o închisoare secretă CIA, cunoscută drept Centrul de detenţie NEGRU (Detention Site Black), în perioada septembrie 2003-noiembrie 2005.

Instanța europeană a recomandat autorităților din România să efectueze investigații complete.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.