SURSE Uniunea Europeană şi Marea Britanie se apropie de un ACORD post-Brexit

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 23-12-2020

Actualizat: 23-12-2020

Article thumbnail

Sursă foto: CCIR

Negocierile dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie privind relaţiile post-Brexit au avansat şi este posibil să se ajungă la un acord, afirmă surse oficiale de la Bruxelles şi Londra.

Statele din cadrul Uniunii Europene se pregătesc de aplicarea unui potenţial acord cu Marea Britanie începând de la 1 ianuarie, când expiră tranziţia post-Brexit, au declarat diplomaţi europeni citaţi de agenţia Reuters.

Citește și: Clotilde Armand, făcută praf: ‘E bună și ca brad de Crăciun’

"Se conturează un acord. Ar urma să fie anunţat astăzi sau mâine", a declarat un diplomat european, scrie mediafax.ro.

Progresele în negocieri au fost confirmate de alte surse, citate de cotidianul Financial Times.

Citește și: Circ total! Chemat la Tribuna Parlamentului, Florin Cîțu a fost huiduit! Ludovic Orban a reacționat imediat: ‘Cei care huiduie să se ducă pe stadion’

"Nu vrem să ajungem cu negocierile dincolo de finalul anului, trebuie să putem termina în următoarele zile, aceste negocieri ar fi trebuit să se încheie în noiembrie. Este mai bine să avem un acord, dacă este un acord bun, care să menţină interesele esenţiale, în mod prioritar în domeniul pescuitului. Dacă acordul nu este bun, nu îl vom accepta", a declarat, la postul BFMTV, Clément Beaune, secretar de Stat pentru Afaceri Europene în cadrul Ministerului francez de Externe.

Oficiali britanici au declarat miercuri că încă există disensiuni pe tema cotelor de pescuit şi standardelor egale.

Citește și: Emilia Șercan și Oana Pellea, solicitare către Klaus Iohannis! Îi cer preșdintelui să nu accepte numirea lui Sorin Cîmpeanu la Ministerul Educației

Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, şi Boris Johnson, premierul Marii Britanii, urmează să discute din nou miercuri după-amiază, pentru posibila finalizare a negocierilor.

Marea Britanie s-a retras din Uniunea Europeană pe 1 februarie. În perioada de tranziţie post-Brexit, care durează până pe 31 decembrie 2020, Marea Britanie va continua să aplice reglementările Uniunii Europene. Pentru a intra în vigoare, un eventual acord va trebui ratificat de Parlamentul European, de Parlamentul britanic şi de parlamentele celor 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Citește și: Mircea Badea ironizează Guvernul Cîțu: ‘Îl susțin!!!’ .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri