Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Suspendarea nigerienei Tobi Amusan, ridicată de AIU și poate astfel concura la Mondiale

stiripesurse.ro
adidasi atletism

Atleta nigeriană Tobi Amusan, campioana mondială şi deţinătoarea recordului mondial la 100 m garduri, şi-a văzut ridicată suspendarea provizorie pentru dopaj, a anunţat Unitatea de Integritate a Atletismului (AIU), joi seară, cu două zile înainte de debutul Campionatelor Mondiale de atletism de la Budapesta (19-27 august), informează AFP, potrivit Agerpres.

Amusan (26 ani) a fost suspendată provizoriu în luna iulie, pentru trei absenţe în mai puţin de un an de la obligaţiile sale de a comunica locaţia în care se află pentru controale antidoping.

În consecinţă, atleta nigeriană se va putea alinia, marţi, în seriile probei de 100 m garduri, după ce tribunalul disciplinar a considerat că atleta nu a "comis o violare a regulamentelor antidoping", legată de presupusele sale absenţe.

AIU, care a instrumentat ancheta, s-a declarat "decepţionată de decizie" prin vocea directorului său Brett Clothier, rezervându-şi dreptul de a face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

În 2022, Amusan a cucerit titlul de campioană mondială la 100 m garduri, după ce a stabilit un nou record mondial al disciplinei, 12 sec 12/100, în semifinalele probei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.