Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sute de artiști și peste 130.000 de spectatori, așteptați la Electric Castle 2017 / VIDEO

muzica

Sute de artiști vor urca pe cele nouă scene ale Festivalului Electric Castle, desfășurat în perioada 12-16 iulie, la ediția 2017 fiind așteptați peste 130.000 de spectatori, anunță organizatorii. 'Electric Castle Festival promite o ediție spectaculoasă, dedicată diversității muzicale și culturale, la care sute de artiști vor urca pe cele 9 scene ale festivalului. Cele mai noi confirmări îi aduc pe afișul festivalului pe Deadmau5, Trentemřller, House of Pain, Maceo Plex și rebelii Slaves, ei reprezentând o largă paletă de genuri muzicale: de la progressive house, techno, hip-hop, punk rock sau reggae', se arată într-un comunicat transmis miercuri de organizatorii fesivalului, conform Agerpres.

De șase ori nominalizat la premiile Grammy pentru producțiile sale muzicale, de trei ori câștigător al celei mai mari competiții globale dedicate DJ-ilor, Deadmau5 este un artist cu un palmares de zeci de premii și milioane de fani. 'Lista de artiști confirmați, deja, la Electric Castle 2017 — alt-J, Moderat, Nero, Noisia, Architects, A-Track, Dixon, DJ Sneak, Âme Live, Soom T, Metrik, Etherwood, Crazy P Soundsystem — mai este completată de alți 21 de artiști: Maceo Plex, Eats Everything, Cassy, Claptone, Atari Teenage Riot, Tommy Cash, Fanfara Ciocârlia, S.P.Y., Troyboi, Beardyman & The Masters of Distraction, Punnay Masssif, Coma, Luna Amara, MJ Cole, Flic Flac, Zwette, Kornel Kovacs, Reggae Roast, Kenny Ken și King Jammy. Line-up-ul va fi completat de noi nume ce vor fi anunțate peste doar câteva săptămâni, ediția din acest an prefigurându-se a fi una a recordurilor atât din punct de vedere muzical, cât și ca spații, organizare și logistică', se mai arată în comunicat. Electric Castle, festival aflat la a V-a ediție, va fi organizat la Castelul Banffy din localitatea clujeană Bonțida, pe o suprafață de 220.000 de metri pătrați. La ediția 2017 sunt așteptați peste 130.000 de participanți.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.