Sute de Bucuresteni au avut nevoie de salvare in noaptea Invierii

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 20-04-2014

Actualizat: 20-04-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



În total, de sâmbătă la ora 19.00 şi până duminică dimineaţă, la 7.00, SABI a înregistrat 411 solicitări.

Dintre acestea 19 au fost făcute de persoane aflate în biserici, iar 67 din cauza unor probleme digestive, a precizat managerul SABI.


În acelaşi interval, 13 persoane au suferit traumatisme, fără a fi însă victimele unei agresiuni.

Numărul solicitărilor înregistrate în noaptea de Înviere nu este unul mai mare decât într-o noapte dintr-o săptămână normală. Anul trecut, de Înviere, într-un interval de 24 de ore, SABI a primit 1.050 de solicitări, mai puţine decât într-o zi dintr-o săptămână obişnuită, când se înregistrează 1.300 de apeluri.

Mediafax
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri