Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sydney a înregistrat cel mai ploios an din ultimii 164 de ani

sydney.com
Sydney

Sydney a înregistrat cel mai ploios an din ultimii 164 de ani. Autoritățile se pregătesc joi de inundații majore în estul Australiei, urmând ca în următoarele trei zile să cadă și mai multe ploi torențiale.

Cu aproape trei luni din anul 2022 care au mai rămas de parcurs, cel mai mare oraș din Australia a înregistrat 2.200 mm de precipitații într-un an, pentru prima dată de la începutul monitorizării, în 1858, conform Mediafax.

Până joi după-amiază, Sydney înregistrase aproximativ 2.213 mm de precipitații în acest an, depășind recordul anterior de 2.194 mm stabilit în 1950, potrivit datelor oficiale, scrie Reuters.

Mai multe ploi torențiale sunt prognozate pentru restul anului 2022, în timp ce coasta de est a Australiei rămâne sub influența unui al treilea an consecutiv rar al fenomenului meteorologic La Nina.

"Îndreptându-ne spre sfârșitul primăverii și vară, ne aflăm încă în această perioadă activă La Nina, așa că ne putem aștepta la tot mai multe precipitații, iar acest lucru crește riscul de inundații", a declarat Jonathan How, meteorolog al BoM, pentru postul de televiziune ABC.

În ultimii doi ani, inundațiile au lovit de trei ori suburbiile din Sydney, obligând zeci de mii de oameni să își părăsească locuințele.

În contextul în care se așteaptă ploi abundente în weekend pe o mare parte din estul Australiei, autoritățile i-au avertizat pe locuitorii din Sydney să fie atenți la inundații și să se ferească de drumurile inundate.

Multe baraje și râuri sunt deja la capacitate maximă. Guvernul statului New South Wales s-a angajat să mărească înălțimea zidului de la barajul Warragamba din Sydney, care furnizează 80% din apa orașului, pentru a preveni viitoarele inundații.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.