Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Sylvester Stallone: 'Rambo 5' nu este o declaraţie despre relaţiile dintre SUA şi Mexic

Sylvester Stallone

Celebrul actor american Sylvester Stallone a prezentat joi în Mexic noul său film 'Rambo 5: Last Blood', despre care a spus că "nu este o declaraţie despre ceea ce se întâmplă între Mexic şi SUA, este doar un scenariu", relatează EFE, potrivit Agerpres.

Filmul prezintă reîntoarcerea la violenţă a lui John Rambo, a cărui nepoată dispare trecând graniţa în Mexic pentru a merge la o petrecere, plecând dintr-o localitate din Arizona, unde eroul principal trăieşte retras la o fermă. 

După zece ani, acest personaj emblematic al filmului lansat în 1982, în regia lui Adrian Grunberg, revine pentru a prezenta o poveste actuală în care va înfrunta crima organizată.

Citește și: Demi Moore a pozat nud pentru coperta revistei Harper's Bazaar

Actriţa mexicană Adriana Barraza, care joacă rolul soţiei lui Rambo, a asigurat că, deşi multe dintre personajele negative sunt mexicane, este de părere că, la fel ca şi rolul ei, "mexicanii sunt reprezentaţi în mod demn". 

"Este o poveste universală pentru că toată lumea înţelege cât de importantă este familia", a precizat Stallone, născut în 1946, la New York. 

Regizorul Adrian Grunberg, prezent şi el la conferinţa de presă, a fost de părere că Rambo "nu este doar un veteran al războiului din Vietnam", deoarece el a fost prezent "timp de 40 de ani în multe locuri şi situaţii". 

După atâţia ani alături de acest personaj, însuşi Sylvester Stallone a recunoscut că nu a fost deloc uşor să trăiască în pielea lui, dar că se simte mândru de ceea ce a putut exprima prin acest erou legendar. 

Teoretic, acesta ar fi ultimul episod dintr-un film care a însoţit atâtea generaţii, dar Stallone s-a arătat sceptic. 

"Am crezut că al doilea va fi ultimul, apoi că al treilea va termina seria....Nu ştiu, deja lumea mă consideră un mincinos", a încheiat el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.