Sylvinho a semnat un contract ca selecţioner al Albaniei până la EURO 2024

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 09-01-2023

Actualizat: 09-01-2023

Article thumbnail

Sursă foto: content.thecoachingmanual.com/

Sylvinho, 48 ani, a semnat contractul la Tirana, în prezenţa preşedintelui federaţiei albaneze de fotbal, Armand Duka, şi a celor doi secunzi ai săi, argentinianul Pablo Javier Zabaleta şi brazilianul Dorival Junior.

Brazilianul îi succede pe banca tehnică a Albaniei italianului Edoardo Reja, 77 ani, care a ocupat postul timp de trei ani şi jumătate.

''Am ajuns la un acord pentru conducerea echipei naţionale până la finalul EURO 2024. Şi nu în van. Contractul expiră la sfârşitul Campionatului European, ceea ce arată că scopul nostru este clar, să participăm la el. Ne-am gândit că vom avea mai multe şanse de calificare cu ei. Deşi provin de pe îndepărtatul continent sud-american, toţi trei au jucat în Europa la echipe grozave şi au experienţa potrivită pentru a ne ajuta echipa'', a declarat Duka într-o conferinţă de presă.

Sylvinho a jucat printre alte echipe la Arsenal Londra, Celta Vigo, FC Barcelona şi Manchester City şi are experienţă ca antrenor ca secund la naţionala Braziliei, iar ca antrenor principal a antrenat formaţiile Olympique Lyon şi Corinthians.

Noul selecţioner al Albaniei a declarat că va munci din greu şi va face tot posibilul pentru a obţine rezultate pozitive, deşi a recunoscut că o calificare la EURO 2024 este un obiectiv ''foarte greu de atins''.

Pentru a se califica direct la EURO 2024, Albania trebuie să se claseze pe unul din primele două locuri în Grupa E, din care mai fac parte Polonia, Cehia, Insulele Feroe şi Republica Moldova. După debutul pe terenul Poloniei, pe 27 martie, vor urma în iunie meciurile cu R. Moldova (acasă) şi Feroe (deplasare).

Albania a fost la un singur turneu final, EURO 2016, sub comanda lui Gianni Di Biasi, încheind pe locul 2 grupa sa din preliminarii, după Franţa şi Elveţia, dar înaintea României (victorie cu 1-0).
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri