TÁR, cu Cate Blanchett, de două ori câştigătoare a Oscarului, difuzat pe SkyShowtime începând cu 30 octombrie

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 17-10-2023

Actualizat: 17-10-2023

Article thumbnail

Sursă foto: gregreport.com

„TÁR”, realizat de Todd Field, având-o pe actriţa Cate Blanchett în rolul legendarei dirijoare Lydia Tár, va fi disponibil în exclusivitate pe SkyShowtime începând cu 30 octombrie, potrivit news.ro.

„TÁR” studiază natura schimbătoare a puterii, impactul şi durabilitatea acesteia în lumea noastră modernă. Lydia Tár este considerată a fi una dintre cele mai mari compozitoare şi dirijoare în viaţă şi totodată prima femeie la pupitrul unei mari orchestre germane.

Filmul realizat de Todd Field, de trei ori nominalizat la Premiile Oscar®, cu Cate Blanchett în rolul principal, de două ori câştigătoare a Oscarului, o prezintă pe Tár la apogeul carierei sale, în timp ce pregăteşte atât lansarea unei cărţi, cât şi mult-aşteptatul spectacol al Simfoniei a 5-a de Mahler. În săptămânile care urmează, viaţa ei începe să se dezvăluie într-un mod deosebit de modern. Rezultatul este o examinare complexă a puterii, a impactului şi durabilităţii acesteia în societatea actuală. Din distribuţia secundară fac parte Nina Hoss, Noémie Merlant, Sophie Kauer, Julian Glover, Mark Strong, Allan Corduner şi Sylvia Flote.

Coloana sonoră pentru „TÁR” a fost realizată de compozitoarea Hildur Guðnadóttir, câştigătoare a Premiului Grammy, prima femeie compozitoare care a câştigat Premiul Oscar, Globul de Aur şi BAFTA pentru cea mai bună coloană sonoră.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri