Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

TĂCEREA lor a costat 100.000 de euro

parlament

30 de secunde pentru... 4 ani! În Parlamentul României, există aleşi care în tot mandatul nu s-au auzit decât câteva zeci de secunde. Iar în cadrul "discursului" au fost obligaţi să jure cu mâna pe Biblie şi Constituţie credinţă faţă de ţară şi popor. Apoi liniște completă timp de patru ani!

Cum Legislativul a intrat deja în vacanţa prilejuită de alegeri, recordurile negative vor rămâne mai mult ca sigur în istoria nesimţirii şi a trândăviei naţionale, anunță Jurnalul.ro.

Deputatul Ioan Mihăilă (fost PNŢCD, fost UNPR, actualmente PMP) deţine recordul absolut al tăcerii. În patru ani de mandat, jurământul de credinţă a fost tot ce a reuşit să rostească de la tribuna Parlamentului. 29 de secunde şi atât. În aceeaşi situaţie se mai află alţi trei deputaţi: Florică Bîrsăşteanu şi Nicolae Florian (ambii de la PSD) şi Marius Manolache, finul lui Victor Ponta (fost PSD, acum la PRU). La final de mandat, vor beneficia însă de pensia specială, indiferent câte secunde s-au obosit să glăsuiască pentru a-şi îndeplini “cu onoare şi fidelitate mandatul încredinţat de popor”.

Citește și: Leon Dănăilă, reclamat la CNCD de iubita lui Remus Cernea

Deputatul Sebastian Ghiţă a vorbit în plen de trei ori: o dată la depunerea jurământului - 31 de secunde, a doua oară la votul asupra componenţei comisiei SRI - 28 de secunde şi a treia oară în martie 2016, la cererea DNA privind reţinerea şi arestarea sa preventivă – 17 minute şi 6 secunde. Deputatul de Prahova a mai atins un record de neînchipuit. Vreme de patru ani nu a avut nicio propunere şi nu a semnat nici măcar o singură iniţiativă legislativă. A susţinut doar moţiunea simplă împotriva ministrului Justiţiei, Raluca Prună, respinsă de Parlament în martie 2016. Ghiţă şi Rizea candidează la alegerile parlamentare pe listele PRU. Un caz special este şi acela al senatorului Ilie Năstase (fost PC, fost UNPR, acum independent). Fostul mare tenismen a vorbit în total de trei ori. Prima dată la depunerea jurământului, a doua oară atunci când şi-a anunţat demisia din PC pentru a trece la UNPR. "Eu o să activez din partea Grupului UD... UNPR, pardon", a spus Năstase, spre amuzamentul colegilor din plen. Ultima dată i s-a auzit glasul din sală, fiind înregistrat ambiental pe stenograma de şedinţă din 9 noiembrie 2015. “Sunt prezent, dar pune-mă absent!”, a strigat fostul senator UNPR.

Topul celor mai scurte discursuri:

Ioan Mihăilă (deputat PMP) - 29 de secunde

Nicolae Florian (deputat PSD) – 34 de secunde

Florică Bîrsăşteanu (deputat PSD) – 37 de secunde

Theodor Paleologu (deputat independent) – 38 de secunde

Marius Manolache (deputat PRU) – 40 de secunde

Radu Stroe (deputat PSD) – 1 minut şi 17 secunde

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.