Taiwanul a confirmat joi că a făcut cereri de cumpărare de arme din Statele Unite, inclusiv tancuri şi muniţie, în urma apariţiei informaţiilor că Washingtonul ar putea da în curând undă verde unor vânzări de 2 miliarde de dolari, relatează DPA potrivit Agerpres.
Ministerul Apărării din Taiwan a anunţat că au fost trimise cereri Statelor Unite pentru cumpărarea a patru loturi de arme şi că se aşteaptă un răspuns. Procesul se desfăşoară fără probleme şi se încadrează în program, a precizat ministerul într-un comunicat.
Vânzările de arme americane către insula autoguvernată se încadrează în Actul privind Relaţiile cu Taiwanul vechi de 40 de ani şi se bazează pe o evaluare a nevoilor de apărare ale insulei. Cu toate acestea, astfel de acţiuni au iritat Beijingul, care consideră democraţia autoguvernată ca parte a teritoriului Chinei, aminteşte agenţia germană de presă.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe de la Taipei, Andrew Lee, a declarat că Statele Unite în prezent examinează cererile, a relatat agenţia de stat Central News Agency (CNA).
Ministerul Apărării a refuzat să ofere informaţii despre datele exacte când au fost făcute cererile de cumpărare. Cu toate acestea, el a declarat că patru cereri au fost făcute pentru tancuri 108 M1A2 Abrams, 1.240 de rachete antitanc BGM-71 TOW, 409 rachete sol-aer FGM-148 Javelin şi 250 rachete antiaeriene FIM-92 Stinger.
Preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen a declarat joi că Taiwanul va continua să-şi consolideze capacităţile de autoapărare şi că rămâne angajat faţă de stabilitatea regională şi pace.
"În ultimii ani, comunitatea internaţională a crescut sprijinul pentru Taiwan", a spus Tsai în faţa reporterilor la Taipei.
Taiwanul confirmă că a cerut să cumpere arme din Statele Unite
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

1.605
Donald Trump anunță noua tactică de negocieri de pace a SUA în războiul din Ucraina
1.605

1.609
Moment critic pentru Iran: noul lider suprem ar putea fi ales în următoarele 24 de ore după moartea lui Khamenei
1.609

1.925
Descoperire care ar putea schimba teoria originii vieții: 'Conan bacteria' susține ipoteza că viața de pe Pământ ar fi putut veni de pe Marte
1.925

1.711
Invadează SUA terestru Iranul? Trump manifestă deja un „interes serios” în desfășurarea de trupe / Reacția Casei Albe
1.711

5.745
VIDEO Mesaj dur către Teheran: în primul discurs de la izbucnirea conflictului, președintele Emiratelor Arabe Unite numește Iranul „inamic”
5.745

3.413
Strategie disperată în Strâmtoarea Ormuz: Navele petroliere se declară 'chineze' ca să nu fie bombardate de Iran
3.413

1.498
Turcia analizează trimiterea de avioane F-16 în Cipru pe fondul extinderii conflictelor din regiune
1.498

19.206
Liderul Iranului face un pas înapoi: președintele își schimbă mesajul după ce Gărzile Revoluționare i-au respins public declarația cu scuzele
19.206

6.393
Iranul a atacat Iordania cu aproape 120 de rachete și drone: „Vizau instalaţii vitale în interiorul Iordaniei”
6.393

4.400
Războiul din Iran complică politica italiană: Prietenia cu Donald Trump ar putea să o coste funcția pe Giorgia Meloni
4.400

116
VIDEO Israelul somează Libanul să „dezarmeze" Hezbollah, sub ameninţarea unor „măsuri mai severe"
116

1.393
Cipru vrea sub umbrela NATO: președintele spune că ar depune cererea „chiar mâine”, dar Turcia ține ușa închisă
1.393

7.494
Este stare de alertă maximă în Europa. Iranul lansează avertismente dure către guvernele europene
7.494

















Comentează