Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Taiwanul interzice intrarea cetăţenilor străini în țară, pe fondul înmulţirii infectărilor cu COVID-19

Operation World
Taiwan

Taiwanul a anunţat că de miercuri interzice intrarea pe teritoriul său a cetăţenilor străini fără permis de rezidenţă, precum şi tranzitul internaţional de pasageri pe aeroport, după ce a raportat un nou record zilnic de 333 de cazuri de coronavirus cu transmitere locală, informează dpa.

Măsura va fi în vigoare până la data de 18 iunie, a declarat luni ministrul sănătăţii, Chen Shih-chung, într-o conferinţă de presă, potrivit agerpres.ro.

Luni, numărul de cazuri cu transmitere locală a înregistrat o creştere bruscă de la precedentul record zilnic de duminică, de 206 infectări, declanşând noi îngrijorări cu privire la evoluţia epidemiei în Taiwan.

Sursele de infectare a zeci de pacienţi cu COVID-19 au rămas neidentificate, conform Centrului de comandă împotriva epidemiei (CECC).

Taiwan, care a ţinut bine sub control epidemia anul trecut, se confruntă cu noi cazuri de ordinul sutelor începând de sâmbătă, când a înăsprit măsurile de prevenţie în zona metropolitană Taipei pentru două săptămâni.

Până luni, Taiwan, o insulă cu 23,6 milioane de locuitori, a confirmat un total de doar 2.017 de cazuri pe tot parcursul pandemiei, inclusiv 883 de cazuri cu transmitere locală, şi 12 decese, potrivit CECC.

Spre a reduce riscul de transmitere, toţi copiii, începând de la preşcolari şi până la liceeni, vor rămâne să înveţe de acasă începând de marţi şi până la 28 mai.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.