Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Talibanii ar putea accepta o încetare a focului în schimbul prizonierilor lor spune negociatorul-şef afgan

talibani

Talibanii ar putea propune un acord de încetare a focului în schimbul eliberării prizonierilor lor, a declarat sâmbătă Abdullah Abdullah, negociatorul guvernului afgan, la finalul primei zile de discuţii istorice între cele două tabere, citat de AFP, potrivit Agerpres.

"Este posibil" ca talibanii să aibă în vedere această opţiune, a apreciat Abdullah Abdullah, în timp ce 5.000 de insurgenţi au fost deja eliberaţi de Kabul în schimbul a circa 1.000 de membri ai forţelor afgane în cadrul unui schimb prevăzut în acordul americano-taliban semnat în februarie, tot la Doha.

Acest text, neratificat de autorităţile afgane, prevede retragerea trupelor străine din Afganistan până la jumătatea lui 2021 în schimbul unor vagi promisiuni ale insurgenţilor, ca un "dialog inter-afgan" demarat sâmbătă. Numeroase dezacorduri legate de schimbul de prizonieri au dus la o întârziere de şase luni în organizarea tratativelor.

Citește și: Dorel Căprar, pretinsul 'PROPRIETAR' al posturilor publice vacante din județ, aspiră la fotoliul primăriei Arad - Lista completă a candidaților pentru arădeni

Negocierile, sprijinite de Washington, se anunţă laborioase din cauza profundelor divergenţe dintre beligeranţi.

Un acord de încetare a focului "ar putea fi una din ideile sau din cerinţele lor", a adăugat preşedintele Înaltului consiliu pentru reconciliere naţională.

"Va trebui ca echipa de negociatori să găsească elementele care ne pot ajuta să profităm de ocazie", a subliniat Abdullah Abdullah care, în discursul său inaugural a lansat sâmbătă un apel la o "încetare a focului umanitară imediată".

Şeful echipei de negociatori ai talibanilor, Abdul Ghani Baradar, nu a răspuns însă la această solicitare în alocuţiunea sa şi nici nu a menţionat vreun acord de încetare a focului.

Insurgenţii s-au temut mult timp că vor pierde principalul lor atu la masa negocierilor dacă îşi vor reduce violenţele, dar au accepta deja armistiţii temporare, dintre care două în acest an.

Întrebat despre influenţa alegerilor prezidenţiale din Statele Unite prevăzute în noiembrie asupra eforturilor diplomatice ale americanilor, Abdullah Abdullah a declarat că acestea "s-au intensificat în ultimele luni".

"În realitate, urgenţa este însă de partea afgană", a adăugat el.

Cele două părţi au început să lucreze imediat după ceremonia de deschidere, a mai spus Abdullah Abdullah, indicând că primele discuţii se referă la codul de conduită şi calendarul negocierilor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.