Talibanii "au violat grav şi au abuzat de drepturile femeilor şi fetelor" în Afganistan, a declarat duminică o purtătoare de cuvânt a UE, înaintea împlinirii unui an de regim taliban, relatează DPA.
"Talibanii nu au reuşit să introducă un sistem politic incluziv, negând astfel aspiraţiile poporului afgan", a declarat într-un comunicat purtătoarea de cuvânt a UE pentru afaceri externe.
Luni, Afganistanul va marca un an de la preluarea puterii de către talibani în august anul trecut, într-un climat în care drepturile de bază ale femeilor sunt suprimate, libertatea media restrânsă sever şi mari regiuni din ţară aruncate în sărăcie.
Nicio ţară nu a recunoscut guvernul de facto taliban şi femeile au ieşit în stradă în Afganistan pentru a denunţa limitarea dreptului lor la educaţie, muncă şi libertate de mişcare.
Sâmbătă, un protest paşnic a câteva zeci de femei care mărşăluiau pe străzile din Kabul scandând "Mâncare, muncă şi libertate" a fost din nou atacat şi oprit de forţele talibane, ca şi demonstraţiile anterioare.
UE a condamnat, de asemenea tratamentul aplicat etnicilor hazara şi populaţiei şiite din Afganistan şi "abuzul sistemic al drepturilor lor economice, sociale, culturale, civile şi politice".
Reafirmându-şi angajamentul faţă de poporul afgan, UE a făcut apel la "autorităţile de facto din Afganistan" să renunţe la politicile care încalcă drepturile omului.
"Afganistanul nu trebuie să rămână un sanctuar pentru terorişti, nicio ameninţare pentru securitatea internaţională", se adaugă în comunicat.
Talibanii au preluat puterea la Kabul pe 15 august, în urma deciziei SUA de a retrage trupele din Afganistan, urmate de cele ale NATO, după o misiune de 20 de ani.
Talibanii au dispersat violent un marș al femeilor din Kabul, UE reacționează dur
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

149
Claudiu Târziu avertizează: Eliminarea dreptului de veto în UE ar anula suveranitatea României. Critici dure la adresa lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
149

1.746
Taxă europeană pe profiturile din energie? Cinci state UE cer impozitarea câștigurilor din criza din Orientul Mijlociu
1.746

2.832
Unde se câștigă cel mai bine în Europa și unde este România în clasament? Diferențe majore între state
2.832

3.031
Jocul dublu al Ungariei ar putea schimba regulile în UE - Germania propune renunțarea la unanimitate
3.031

3.733
Comisia Europeană pregătește o măsură cu impact puternic, în criza carburanților: Măsuri ca în perioada pandemiei
3.733

3.019
Parchetul condus de Kövesi provoacă un cutremur politic în Grecia: remaniere guvernamentală, după o anchetă coordonată de EPPO
3.019

1.217
Dmitri Medvedev: „Rusia ar trebui să renunţe la atitudinea sa tolerantă faţă de eforturile Ucrainei de a adera la UE”
1.217

5.840
Alertă teroristă: ISIS face apel la musulmani să atace de Paște / Europa, vizată și ea / Ce a stârnit furia combatanților
5.840

2.362
Arhitectul-șef al municipiului Baia-Mare, în balonul DNA - Ar fi emis nelegal autorizații și ar fi acceptat foloase necuvenite - Haine și electrocasnice de 11.000 de euro virate de „beneficiari”
2.362

3.523
Alertă europeană: UE ia în calcul raţionalizarea combustibilului / Comisar: „Ne aşteptăm ca situaţia să se înrăutăţească”
3.523

628
UE intră tare peste Snapchat: Suspiciuni grave privind exploatarea copiilor pe platformă
628

5.301
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
5.301

1.837
Viktor Orban cere UE ridicarea imediată a sancțiunilor asupra energiei rusești: "Europa este în pericol grav. Reprezintă singura cale de ieșire"
1.837
















Comentează