Talibanii au ras tot în urma americanilor: peste 200 de înalți ofițeri au fost asasinați

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 22-08-2023

Actualizat: 22-08-2023

Article thumbnail

Sursă foto: nst.com

Peste 200 de oficiali şi membri ai armatei din Afganistan au fost uciși de când talibanii au preluat  controlul, indică un raport ONU.

Peste 200 de membri ai fostei armate, ai forțelor de ordine și ai guvernului din Afganistan au fost uciși de când talibanii au preluat controlul, a anunțat marți misiunea ONU în Afganistan, în ciuda unei "amnistii generale" pentru vechii inamici, informează Reuters, potrivit Rador.

Cum au procedat

Potrivit unui raport al misiunii, s-au înregistrat cel puțin 218 crime extrajudiciare cu legături cu talibanii de la preluarea puterii în Afganistan, la jumătatea anului 2021, până în iunie.

"În majoritatea cazurilor, indivizii au fost reținuți de forțele de securitate de facto, adesea pentru scurt timp, înainte de a fi uciși", a declarat Misiunea de Asistență a ONU în Afganistan (UNAMA).

Ce spun talibanii

Ministerul Afacerilor Externe condus de talibani a declarat, ca răspuns la raportul UNAMA, că nu a primit rapoarte cu privire la niciun caz de nerespectare a ordinelor și că orice caz care se presupune că ar fi putut să aibă loc va fi investigat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri