Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Talibanii se declară gata să reia negocierile cu Statele Unite

talibani

Talibanii s-au declarat gata să reia negocierile de pace cu Statele Unite, la zece zile după ce preşedintele Trump le-a declarat "moarte" şi a doua zi după două atentate sângeroase în Afganistan pe care le-au revendicat, transmite AFP, potrivit Agerpres.

"Uşile sunt deschise pentru negocieri", a arătat negociatorul şef al talibanilor, Sher Mohammad Abbas Stanikzai, într-un interviu acordat BBC. "Sperăm că cealaltă parte îşi va reanaliza decizia privind negocierile", a adăugat el. 

Pe 7 septembrie, spre surpriza generală, scrie AFP, Donald Trump a pus capăt discuţiilor angajate de un an cu talibanii, care păreau a fi în pragul unui acord istoric după 18 ani de conflict în Afganistan. 

Preşedintele Statelor Unite şi-a motivat această schimbare de atitudine prin moartea unui soldat american şi a altor 11 persoane într-un atentat taliban comis cu două zile mai înainte la Kabul. 

Administraţia sa s-a arătat mai puţin categorică, secretarul de Stat, Mike Pompeo, neexcluzând reluarea negocierilor, cu condiţia ca rebelii "să-şi schimbe atitudinea". Dar Trump a reafirmat că discuţiile sunt "terminate cu adevărat".

Citește și: O adolescentă a fost arestată, după ce ar fi ameninţat că va împuşca '400 de persoane pentru amuzament' la o şcoală

Marţi, talibanii au revendicat două atentate sinucigaşe, unul în capitala afgană, în apropierea unui centru de recrutare al armatei, iar celălalt lângă un miting electoral al preşedintelui Ashraf Ghani, la 60 km de Kabul. 

Bilanţul total al celor două atentate se ridică la 48 de morţi şi 80 de răniţi, fiind cel mai sângeros de la finalul discuţiilor. 

Chestionat de BBC cu privire la această violenţă, Stanikzai a răspuns că "cele două părţi" ar trebui să-i pună capăt, în acelaşi timp forţele NATO şi afgane efectuând zilnic "zeci de bombardamente". 

"Odată ce acordul va fi semnat de cele două părţi, încetarea focului va intra în vigoare", a mai declarat el. 

Numeroşi observatori se aşteaptă la o revenire a violenţelor din partea talibanilor pe timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale din 28 septembrie. 

Insurgenţii, care nu recunosc legitimitatea autorităţilor afgane, au chemat la începutul lui august la boicotarea scrutinului şi evitarea adunărilor "care ar putea deveni ţinte potenţiale". 

"Noi am prevenit deja oamenii să nu participe la reuniuni electorale iar, dacă ei suferă pierderi, este responsabilitatea lor", au subliniat marţi talibanii, într-un comunicat. 

"Aveam două căi de a pune capăt ocupaţiei Afganistanului, aceea a jihadului şi a luptelor şi aceea a discuţiilor şi negocierilor", a declarat în urmă cu o săptămână purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid. "Dacă Trump vrea să oprească discuţiile, o vom urma pe prima, iar ei vor regreta curând", a adăugat acesta.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.