Tânăr arestat după ce a lovit cu o sabie un bărbat

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 16-10-2024

Actualizat: 16-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Un tânăr în vârstă de 30 de ani din comuna Iana a fost arestat preventiv după ce a provocat scandal şi a lovit cu sabia un bărbat de 43 de ani, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, potrivit Agerpres.

În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, pe data de 10 octombrie, la ora 19,40, în zona unui local de alimentaţie publică din localitatea Lunca, comuna Ghergheşti, pe fondul consumului de alcool şi al unui conflict spontan, bărbatul cercetat ar fi tulburat ordinea şi liniştea publică, provocând scandal şi ar fi agresat persoana vătămată, lovind-o cu o sabie.

"În urma agresiunii, victima a suferit leziuni ce necesită 35-40 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. La data de 15 octombrie 2024, ca urmare a administrării probatoriului, poliţiştii bârlădeni au luat faţă de bărbatul cercetat măsura reţinerii, pe o perioadă de 24 de ore. Acesta a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi, din cadrul Judecătoriei Bârlad, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus măsura preventivă a arestării preventive, pentru 30 de zile", precizează un comunicat de presă transmis de reprezentanţii IPJ Vaslui.

Cercetările continuă în legătură cu săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri