Un bărbat în vârstă de 30 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe a fost arestat preventiv pentru deţinere şi trafic de droguri, după ce poliţiştii au descoperit că deţinea aproximativ 80 de grame de cannabis potrivit Agerpres.
"În data de 2 mai a.c., în urma activităţilor specifice desfăşurate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Covasna, un bărbat în vârstă de 30 de ani din municipiul Sfântu Gheorghe fost depistat având asupra sa cantitatea de aproximativ 30 de grame cannabis. Faţă de acesta s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore. În continuarea activităţilor realizate în cauza penală, la data de 03.05.2020, cu sprijinul jandarmilor din cadrul I.J.J., Covasna, au fost efectuate trei percheziţii domiciliare pe raza municipiului Sfântu Gheorghe, iar la una dintre locaţii, aparţinând bărbatului în cauză, a fost găsită cantitatea de aproximativ 50 de grame de cannabis", se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Covasna, remis luni AGERPRES.
În cursul aceleiaşi zile, Tribunalul Covasna a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, cercetările fiind continuate de procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Covasna sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic şi deţinere de droguri de risc.
Tânăr din Covasna, arestat preventiv pentru trafic şi deţinere de droguri
Articole Similare

339
Scutul de la Deveselu, element strategic în apărarea Europei într-un potențial conflict SUA–Iran
339

11
Risc crescut de avalanşă în Bucegi și Făgăraș: Avertizarea, valabilă până în seara zilei de 2 matie
11

52
Gospodării inundate, în urma topirii zăpezii. Restricţii pe DJ 412A pentru operaţiunile de evacurare a apei
52

75
Un bărbat a ars de viu în propria casă. Incendiul ar fi pornit de la un scurtcircuit la instalaţia electrică
75

2.563
Începe războiul? Adrian Cioroianu: 'Nu poate fi exclus scenariul unei escaladări'
2.563

175
Biserica din Viişoara cuprinsă de flăcări, acoperişul s-a prăbuşit
175

1.988
VIDEO Fenomen extrem de spectaculos: O stea de 1.540 de ori mai mare decât Soarele. Are capacitatea de a distruge totul în calea ei
1.988

4.410
Capcană telefonică devastatoare: cum te pot păcăli escrocii printr-un apel telefonic aparent oficial
4.410

9.228
Trei zodii primesc 'cheia succesului' de la Univers. Martie poate este luna lor de aur
9.228

1.049
România înregistrează scoruri îngrijorătoare privind discriminarea, peste nivelul UE. Ce spun datele Eurostat
1.049

4.413
Tehnologia a ieșit din laboratoare direct pe stradă: primul oraș din România unde unde roboți umanoizi și patrupezi patrulează pe străzi
4.413

4.993
Horoscopul zilei de 1 martie 2026. Gemenii au grijă de sănătatea lor. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
4.993

1.863
A murit fostul rector al Universității Politehnica Timișoara - Viorel-Aurel Şerban a fost și președintele clubului Poli Timișoara
1.863

















Comentează