Tânăr prins de jandarmi cu peste 2.000 de articole pirotehnice pe care încerca să le vândă

Autor: Liana Ganea

Publicat: 12-12-2025 16:32

Article thumbnail

Sursă foto: Poliția Capitalei arhiva/facebook/

Jandarmii vâlceni au ridicat peste 2.000 de articole pirotehnice pe care un tânăr de 22 de ani încerca să le vândă în zona centrală a municipiului Drăgăşani, informează reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vâlcea.

Potrivit sursei citate, tânărul a fost observat de către echipaj în timp ce ascundea aceste articole, pe care le avea depozitate în mai multe cutii de carton, sub decoraţiuni pentru pomul de Crăciun.

"În urma verificărilor, jandarmii au stabilit ca tânărul nu deţinea autorizaţie pentru deţinerea şi comercializarea acestor produse. Totodată, au fost descoperite 2.085 de articole pirotehnice, care ar fi putut ajunge ilegal în rândul populaţiei", a transmis, vineri, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Vâlcea, George Tacăle, via Agerpres.

Articolele pirotehnice au fost confiscate, iar documentele întocmite pe numele bărbatului au fost înaintate către poliţiştii Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în vederea continuării cercetărilor.

Jandarmii vâlceni reamintesc populaţiei că, potrivit legislaţiei în vigoare, articolele pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 şi P2 nu pot fi comercializate de persoanelor fizice pentru uz personal, întrucât prezintă un grad ridicat de pericol - risc de explozii puternice, răniri grave, incendii sau distrugeri materiale - vânzarea sau deţinerea lor, fără a deţine autorizaţie în acest sens, constituind infracţiune ce se pedepseşte cu închisoare.

Persoanele fizice cu vârsta de peste 16 ani pot deţine şi folosi doar articole pirotehnice din categoria F1, respectiv artificii de brad, jerbe sau pocnitori cu confeti, fără a avea dreptul de a le fabrica, importa sau comercializa.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri