Tânăr ucrainean, recuperat din cea mai dificilă zonă a Munţilor Maramureşului

Autor: Liana Ganea

Publicat: 04-05-2025 08:43

Actualizat: 04-05-2025 11:43

Article thumbnail

Sursă foto: facebook

Un ucrainean în vârstă de 22 de ani, care a trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului, a fost recuperat de salvatori din munte în cursul nopţii, a informat duminică dimineaţa, directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga.


"Ucraineanul de 22 ani a fost găsit, fără probleme medicale. Era epuizat fizic, fiind două zile în munţi. I s-a oferit ceai cald şi hrană şi ulterior a fost extras în siguranţă din munte. (...) După aproape opt ore de la iniţierea alarmei de către baiatul ucrainean de 22 ani, salvatorii montani l-au predat autorităţilor competente care se ocupă de astfel de cazuri", a precizat Dan Benga, potrivit Agerpres.

Conform acestuia, tânărul se afla într-una dintre cele mai dificile zone din Munţii Maramureşului, loc în care recent salvamontiştii au efectuat un exerciţiu de antrenament.

"Zona în care se afla este una dintre zonele extrem de dificil de abordat din Munţii Maramureşului, noi cei de la Salvamont (...) având chiar înainte cu o zi de alarmă un exerciţiu cu pregătire fizico-tehnică extrem de dură în această zonă, care a însemnat, printre altele, o coborâre din munte cu peste 1.300 de metri diferenţă de nivel", a spus Dan Benga.

Echipa Salvamont a fost sprijinită în teren de poliţiştii de frontieră de la Sectorul Valea Vişeului şi STS.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri