DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Tânărul care a înjunghiat o profesoară în faţa cancelariei a fost condamnat la 11 ani de închisoare

judecator justitie

Tânărul care, în ianuarie 2019, a înjunghiat o profesoară în faţa cancelariei Colegiului "Spiru Haret" din Ploieşti a fost condamnat, vineri, la 11 ani şi două luni de închisoare, după ce Tribunalul Prahova a amânat de şapte ori pronunţarea unei decizii în acest dosar. Decizia nu este definitivă.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Mihai Alexandru Niţescu a fost condamnat pentru trei infracțiuni: tentativă la omor calificat, tulburarea liniştii şi ordinii publice şi pentru port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Instanţa a respins ca inadmisibilă acţiunea civilă a părţii vătămate, dar a admis în integralitate acţiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, obligându-l pe inculpat să plătească spitalului 11.112,80 lei despăgubiri civile, la care se adaugă dobânda legală. De asemenea, Niţescu este obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 12.000 lei.

În luna ianuarie 2019, o profesoară a Colegiul Naţional ''Spiru Haret'' din Ploieşti a fost înjunghiată în faţa cancelariei.

Conform datelor oferite de autorităţi la acel moment, autorul faptei a profitat că în curtea unităţii de învăţământ intră un grup mai mare de elevi şi s-a strecurat printre ei, iar paznicul nu l-a observat. La scurt timp după ce a înjunghiat-o pe profesoară, a fost prins de o patrulă de jandarmi, asupra lui fiind găsite mai multe arme albe.

''După imobilizare, la controlul corporal şi al bagajelor au fost găsite asupra acestuia următoarele: un cuţit de bucătărie cu lama de 10 centimetri, un toporaş cu coada metalică, o teslă cu coada metalică, un patent, o foarfecă, un PET de 2 litri tăiat în care se aflau cuie, o sticlă de 0,5 litri cu alcool, cu miros specific de ţuică, consumat din el. Persoana în cauză, cât şi bunurile găsite asupra sa au fost predate organelor de urmărire penală'', au spus oficiali din IJJ Prahova.

Profesoara înjunghiată a fost transportată la Spitalul Judeţean Ploieşti, cu plagă înjunghiată abdominală, stabilă hemodinamic, fiind ulterior operată.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.