Tânărul care s-a sinucis marţi dimineaţa, spânzurându-se de structura metalică a Podului de la Mărăcineni, avea 17 ani şi era elev la clasa de canto popular a Liceului de arte "Margareta Sterian" din Buzău, au precizat surse din cadrul anchetei, potrivit Agerpres.
Adolescentul era din satul Plaiul Nucului, comuna Lopătari, şi locuia în Buzău cu chirie.
Tânărul a fost descoperit marţi dimineaţa spânzurat de grinzile metalice ale Podului de la Mărăcineni, a anunţat marţi dimineaţa purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, inspectorul principal Ane Marie Vrapciu.
Citește și: Un bărbat a murit, după ce a fost atacat de un roi de albine
"La faţa locului nu s-a găsit nici un act de identitate şi nici bilet de adio. Criminaliştii au demarat o anchetă pentru stabilirea identităţii şi a cauzelor sinuciderii", a declarat sursa citată.
Un caz similar a avut loc în luna aprilie, a.c., când un cetăţean austriac s-a sinucis la Podul de la Mărăcineni.
Comentează