Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tânărul din Olt care a dat în judecată liceul în care învăţa trebuie să primească peste 20.000 lei despăgubiri

Inquam Photos/ Octav Ganea
scoala clasa elevi

Tânărul din Olt care a dat în judecată liceul în care învăţa, după ce a fost mutat disciplinar pentru că a cerut decontarea banilor de transport, trebuie să primească peste 20.000 lei despăgubiri de la școală. Sentința Curții de Apel Craiova este definitivă, anunță MEDIAFAX.

Tânărul, acum student al Facultăţii de Drept „Lucian Blaga ” din Sibiu, s-a luptat singur, trei ani, în instanţă, după ce mai mulţi avocaţi l-au refuzat pentru că nu credeau în şansele lui.

Citește și: Mihai Fifor șterge pe jos cu Florin Cîțu:’Ne arată cât de prost pregătit este’

Dosarul are peste un metru înălţime, povesteşte Ionuţ Andrei Ciocîldău, şi 24 de volume.

„Am făcut recurs singur. Între proba orală şi cea scrisă a examenului de Bacalaureat, eu redactam cererea de recurs pentru că niciun avocat n-a vrut să-mi ia dosarul pe motiv că nu există şanse de câştig. Din acel moment m-am reprezentat singur. Am câştigat acel recurs la Curtea de Apel Craiova, s-a transmis înapoi spre rejudecare şi am avut noroc cu judecătorul care chiar a cercetat dosarul cum a trebuit şi ţin să-i mulţumesc. Adică, în prima instanţă, când mi s-a respuins, avea dosarul 3 volume. După ce a cercetat doamna judecător a ajuns la 24 volume, adică are peste un metru înălţime. La cum au decurs lucrurile în fond mă aşteptam să fie soluţia de admitere, având în vedere că niciuna dintre probele administrate de instanţă, inclusiv proba cu martori, proba propusă de liceu, nu a putut demonstra abaterile disciplinare”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Andrei Ionuţ Ciocîldău.

Conform hotărârii judecătoreşti, tânărul trebuie să primească, acum, despăgubiri de la liceul care l-a pedepsit pe nedrept.

Andrei Ionuţ Ciocîldău consideră, însă, că toate daunele ar trebui plătite de directorul şcolii şi de ceilalţi angajaţi care s-au purtat abuziv.

Citește și: Decizie definitivă- Alina Bica a fost condamnată

Potrivit acestuia, trebuie verificat întreg personalul care a greşit şi l-a sancţionat ilegal: „Din punctul meu de vedere ar trebui destituită din funcţie şi doamna director, dacă ar avea onoare, şi-ar da demisia, la câţi bani a cheltuit cu avocaţii, cu acest proces inutil şi săracii copii de la liceu nici în ziua de astăzi nu-şi primesc decontările pentru că se invocă faptul că nu au bani”.

Fostul elev din Drăgăneşti-Olt a dat în judecată în 2016 liceul la care învăţa, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Ministerul Educaţiei, şi a cerut daune de 80.000 de lei, după ce a fost mutat disciplinar. Andrei Ionuţ Ciocîrlău ceruse, alături de alţi colegi, în scris Primăriei Drăgăneşti-Olt, decontarea abonamentului de transport în comun, însă demersul i-a atras reproşuri din partea dirigintelui şi conducerii şcolii. Băiatul declara la vremea respectivă, pentru MEDIAFAX, că o comisie venită de la ISJ şi minister să verifice situaţia reclamată a încercat să muşamalizeze situaţia. Până la urmă, în acest dosar au devenit pârâţi nu mai puţin de 61 de persoane şi instituţii, printre care directorul şi directorul adjunct al Liceului Teoretic „Tudor Vladimirescu” Drăgăneşti-Olt, unde elevul învăţa, dirigintele şi profesorul de matematică, Inspectorul Şcolar General şi alţi inspectori, Ministerul Educaţiei şi un auditor al ministerului, dar şi mai mulţi elevi ai liceului, foşti colegi ai tânărului.

Citește și: Mega-lovitură! Amenzile vor exploda- Când se va întâmpla asta

În cele din urmă, Andrei Ionuţ Ciocîrlan a fost mutat disciplinar la un liceu din Slatina și spunea că, pe deoparte, se bucură că a scăpat de profesorii şi colegii cu care nu se mai înţelegea, la Drăgăneşti, dar nu este împăcat cu ideea că s-a făcut un abuz în cazul său.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.