Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tanchiştii ucraineni au încheiat în Spania instrucţia pentru folosirea tancurilor Leopard

The New York Times
tanc ucraina soldati ucraineni

Zeci de soldaţi ucraineni au încheiat luni în Spania un program de instruire cu o durată de patru săptămâni pentru folosirea tancurilor germane Leopard 2A4, din care Spania va oferi Ucrainei şase bucăţi, relatează Reuters preluat de Agerpres.

Un grup de 40 de tanchişti şi 15 mecanici au desfăşurat programul de instruire la o bază militară din apropierea oraşului Zaragoza. "A fost un program intens", iar militarii ucraineni vor reveni acasă "cu cunoştinţe foarte acceptabile" pentru utilizarea tancurilor Leopard, a declarat un căpitan spaniol jurnaliştilor, cărora li s-a permis luni prima dată accesul în poligonul militar unde s-a desfăşurat pregătirea militarilor ucraineni.

"Deşi tancurile sunt foarte diferite (de cele de concepţie sovietică folosite de armata ucraineană - n.red), multe sisteme se aseamănă şi asta face lucrurile să fie mult mai uşoare. Şi împreună cu motivaţia personalului şi dorinţa lor de a învăţa, noi îi vedem foarte pregătiţi să revină pe câmpul de luptă", a mai spus instructorul militar spaniol.

În cadrul "coaliţiei tancurilor" cerută de Ucraina aliaţilor săi occidentali pentru a o ajuta în războiul cu Rusia, Spania a anunţat că va oferi şase tancuri Leopard 2A4, cu posibilitatea de a le suplimenta la zece unităţi, precizând însă că mai întâi toate acestea necesită reparaţii. Au mai promis Ucrainei tancuri Leopard, printre care şi modelul mai modern Leopard 2A6, Germania, Polonia şi Portugalia, angajamentele acestor trei ţări însumând 48 de tancuri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.