Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tandreţe la Casa Albă: După ce l-a ţinut de mână pe Macron, Trump a sărutat-o de două ori pe Merkel (VIDEO)

trump merkel

Cancelarul german Angela Merkel, care a sosit joi seara la Washington, a fost primită vineri la Casa Albă de preşedintele Donald Trump cu un sărut pe fiecare obraz, relatează dpa, potrivit Agerpres.

Angela Merkel, purtând o jachetă albastră, şi Donald Trump, îmbrăcat în obişnuitul său costum bleumarin, au făcut schimb de amabilităţi, au zâmbit şi i-au salutat pe fotoreporteri, la venirea cancelarei la Casa Albă.

Vezi şi: La asta nu te-ai fi gândit până acum: Codul numeric personal al fiecăruia ascunde un secret

Cei doi s-au îndreptat apoi spre Biroul Oval, unde vor purta convorbiri, după care au prevăzut un dejun de lucru. 

"Abia aştept întâlnirea de azi cu cancelarul german Angela Merkel. Avem atâtea de discutat şi atât de puţin timp! Va fi bine pentru cele două măreţe ţări ale noastre" - a transmis Trump mai devreme pe Twitter. 

Deplasarea Angelei Merkel la Washington, care durează doar o zi, are loc după vizita de stat de trei zile în capitala SUA a preşedintelui francez Emmanuel Macron, care în pofida "complicităţii" afişate cu liderul de la Casa Albă nu pare să fi reuşit să obţină concesii în două importante dosare - a-l convinge pe preşedintele american să renunţe la impunerea de taxe vamale pentru importurile de oţel şi aluminiu din Uniunea Europeană şi să nu abandoneze acordul strategic privind programul nuclear iranian.

Vezi şi: Cum să rezişti tentaţiei dulciurilor: Alimente sănătoase care taie pofta de dulce .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.