Tapiseria Bayeux, al cărei împrumut către British Museum din Londra din septembrie 2026 până în iunie 2027 a fost anunţat marţi de preşedintele francez Emmanuel Macron, este o bijuterie milenară care are însă nevoie de o restaurare laborioasă şi costisitoare, transmite AFP, conform Agerpres.
Această tapiserie este inclusă din 2007 în Patrimoniul Mondial UNESCO. Primele informaţii despre această operă de artă milenară datează din anul 1077, când episcopul Odo a dorit să decoreze nou construita Catedrală Bayeux (Calvados).
Potrivit mai multor istorici, el a comandat o tapiserie unor meşteri ale căror nume nu au fost păstrate în istorie. Folosind fire de lână, aceştia au brodat evenimentele cuceririi Angliei de către Ducele de Normandia, William Cuceritorul, fratele vitreg al episcopului Odo.
Cu o lungime de 70 de metri şi o lăţime de 50 cm, tapiseria cântăreşte 350 kg, conform UNESCO.
Compusă din nouă panouri de in interconectate, tapiseria înfăţişează aproximativ 626 de personaje şi 202 cai în 58 de scene. Aceste scene recompun epopeea lui William Cuceritorul, de la numirea sa ca succesor la tron în 1064 până la înfrângerea trupelor engleze în octombrie 1066.
Interesantă este şi prezenţa pe tapiserie a cometei Halley. Această cometă, ce a fost văzută pe cerul Angliei în 1066, este înfăţişată pe cel de-al 32-lea tablou al Tapiseriei de la Bayeux, fiind urmărită cu privirea de regele Harold al II-lea înainte de Bătălia de la Hastings. Scena este însoţită de textul în latină "ISTI MIRANT STELLA", care se traduce prin "aceştia (privesc) cu mirare steaua".
Pentru Antoine Verney, curator-şef al Musée de la Tapisserie de Bayeux, unde este expusă tapiseria, această operă de artă poate fi comparată cu tapiseria Creaţiei conservată la Girona (Italia) sau cu sulurile japoneze Ban dainagon ekotoba expuse la Tokyo.
În ianuarie, ministrul francez al culturii, Rachida Dati, a declarat că statul va acoperi "întregul cost al restaurării tapiseriei", în valoare de aproximativ două milioane de euro. Restaurarea a fost amânată pe termen nelimitat, a anunţat marţi Muzeul din Bayeux pentru AFP.
În 2020, restauratorii de textile au inspectat lucrarea centimetru cu centimetru. Au observat aproape 24.200 de pete şi 10.000 de găuri.
Potrivit lui Antoine Verney, pânza este sensibilă la "micro-vibraţii, manipulare, niveluri de umiditate şi lumina pe care o primeşte, care nu trebuie să depăşească 50 lux" (o lumină foarte discretă, n.r.).
Una dintre provocările conservării tapiseriei, explică Antoine Verney, "este mutarea ei de pe un plan vertical pe unul orizontal". Din 1983, această "epopee brodată" este prezentată "în picioare" într-un coridor lung în formă de "U".
Este planificat un proiect de renovare pentru muzeul actual, la un cost total de 38 de milioane de euro, inclusiv 7 milioane finanţate de oraşul Bayeux. Muzeul a primit aproximativ 429.000 de vizitatori în 2024.
Împrumutul către englezi al acestei prime transcrieri vizuale a unui episod cheie din istoria Europei de Nord-Vest este o premieră.
Trimiterea ei în Anglia a mai fost luată în considerare de două ori, dar ambele tentative au eşuat: în 1953 pentru încoronarea reginei Elisabeta a II-a şi în 1966 pentru cea de-a 900-a aniversare a Bătăliei de la Hastings, la sfârşitul căreia William Cuceritorul a devenit rege al Angliei.
Tapiseria a mai fost transportată de la Bayeux pentru a fi expusă la Luvru din Paris în două ocazii: în 1803-1804 la cererea lui Napoleon Bonaparte şi în 1944 pentru a aduce un omagiu trupelor anglo-americane care au contribuit la eliberarea Franţei.
Comentează