Noul ministru de externe al Iranului, Abbas Araghchi (n.r.: foto jos), are în vedere o apropiere de Occident în contextul sancţiunilor internaţionale şi a izolării politice cu care se confruntă Teheranul.
Ministerul său se va strădui să "depăşească tensiunile cu Washingtonul şi să restabilească relaţiile cu ţările europene", a declarat diplomatul în vârstă de 61 de ani pentru agenţia de presă ISNA după numirea în funcţie, relatează DPA, conform Agerpres.
Cu toate acestea, el a cerut Occidentului să renunţe la "poziţia sa ostilă" şi să lucreze pentru revitalizarea acordului nuclear de la Viena din 2015.
Evoluția în carieră
Araghchi a făcut carieră în diplomaţie şi a deţinut funcţia de ambasador în Finlanda şi Japonia.
His Excellency Dr. Seyyed Abbas Araghchi has been confirmed as the new Minister of Foreign Affairs of Iran by a majority of the Iranian Parliament.
— The Embassy of the Islamic Republic of Iran (@iranembassy_nz) August 21, 2024
Dr. Araghchi previously served as Deputy Foreign Minister and Chief Negotiator for Iran.
We wish him success in his new position. pic.twitter.com/4F8IkXz0wq
Mai târziu a fost numit ministru adjunct de externe în timpul fostului preşedinte Hassan Rowhani şi a jucat un rol cheie în negocierile nucleare.
El este văzut ca un susţinător al unor relaţii mai bune cu Occidentul şi al dialogului direct, deşi critic, cu Statele Unite.
Criticii au redus însă aşteptările în ceea ce îl priveşte pe Abbas Araghchi, care va continua probabil să ofere sprijinul Iranului pentru grupurile militante în lupta împotriva rivalului lor Israelul.
Intenția Iranului
Negocierile pentru relansarea acordului nuclear stagnează de mai bine de doi ani.
În urmă cu aproape zece ani, Teheranul a fost de acord să-şi limiteze programul nuclear în schimbul ridicării sancţiunilor ONU, care au avut un impact semnificativ asupra exporturilor de petrol şi asupra sectorului bancar ale Iranului.
Scopul principal al acordului a fost acela de a împiedica dezvoltarea de arme nucleare de către Teheran.
Cu toate acestea, în urma retragerii Statelor Unite din acord în 2018, în timpul preşedinţiei lui Donald Trump, Iranul a început să-şi ignore treptat angajamentele.
Comentează