DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ţara Galilor sau Irlanda ar putea fi nevoite să îşi schimbe echipamentele tradiţionale. Măsură plănuită de World Rugby pentru a-i ajuta pe fanii daltonişti

Agerpres - Reuters
Irlanda scotia rugby

Ţara Galilor sau Irlanda ar putea fi nevoite să îşi schimbe echipamentele tradiţionale în cazul în care se vor înfrunta la Cupa Mondială din 2027, federaţia internaţională de profil intenţionând să ia măsuri pentru evitarea ca protagonistele de la un meci să poarte una echipament roşu şi cealaltă verde, informează Reuters, citat de news.ro

Planurile World Rugby vin în ajutorul fanilor daltonişti. Daltonismul este o tulburare a vederii cromatice, constând în incapacitatea de a deosebi unele culori de altele (mai ales roşu şi verde).

Conform unui raport citat de presa britanică, unul din 12 bărbaţi suferă de o formă de daltonism, astfel că în medie la fiecare meci dintre suporterii care îl urmăresc peste 3.000 sunt cu probleme în ceea ce priveşte deosebirea culorilor.

“Din perspectiva noastră, dacă limitezi 8 la sută din publicul masculin este un număr foarte mare de oameni care brusc se rupe de meciuri”, a declarat Marc Douglas, reprezentant al World Rugby.

Luna trecută, World Rugby a publicat, în parteneriat cu Color Blind Awarness, o serie de recomandări pentru ca oamenii implicaţi în sport care au probleme din cauza daltonismului să fie ajutaţi.

“Sperăm că până la Cupa Mondială din 2027 să se impună această regulă”, a precizat Douglas, făcând referire la evitarea echipamentelor roşu şi negru la acelaşi meci.

În 2019, a fost dezvoltată o extensie Google Chrome numită “See Green”, pentru a-i ajuta pe fanii irlandezi daltonişti să îşi urm-rească fără probleme echipa la Cupa Mondială din Japonia. Tehnologia le-a permis fanilor să ajusteze culorile pe care le vedeau pe ecran.

Preşedintele World Rugby, el însuşi daltonist, a declarat luna trecută că această tulburare este în general înţeleasă greşit şi că deseori sunt trecute cu vederea problemele pe care le întâmpină sportivii, antrenorii, arbitrii şi susţinătorii sportului care au această tulburare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.